Treceți la conținutul principal

Ce activități fizice am făcut în carantină: lower body.




Pentru că în ultimul articol v-am recomandat ceva de făcut de pe canapea, azi o să vă recomand ceva de făcut de lângă canapea.



Da, stiu că este plin internetul cu astfel de recomandări, însă mă gândesc că orice informație în plus, care nu este o informație "mincinoasă", este binevenită.


Asadar, pe lângă lucratul de acasă, încerc să îmi ocup timpul și cu ceea ce îmi place mie și cred că deja știți că pe lângă scris, una din pasiunile mele este să merg la sală. Sala la care merg, din motive de siguranță, este închisă în aceasta perioadă, motiv pentru care m-am decis să lucrez din incinta apartamentului meu. La SuperKombat mergeam cam de 3-4 ori pe săptămână și stăteam în jur de o oră sau o oră și jumtate, iar acum m-am decis să îmi lucrez fizicul zilnic.


Intr-adevar, nu cred că se compară cu ceea ce lucram în cadrul sălii, însă orice formă de mișcare este buna.



Mă țin de obiceiurile mele și îmi împart antrenamentele pe grupe.



Azi am lucrat "lower-body" și bineînțeles abdomene.



Am început cu mișcare pe loc. 5 serii x 30/40 de secunde:



Apoi am continuat cu Jumping Jacks. 5 serii x de secunde:



Al 3lea exercițiu a fost tot pentru picioare. Fandări în săritură de pe un picior pe altul, cam cum face doamna din video-ul de mai jos, numai că într-un ritm mai alert:

4 serii x 20 de repetări:




Al 5lea exercițiu a fost pentru abdomen și o să le numesc ca în video-ul pe care urmează să îl vedeți. Abdomene către tavan - 5 serii x 15 repetări:



Al 6lea exercițiu a fost tot pentru abdomen. Exercițiul se numește Aplinistul și puteți vedea în poza de mai jos cum se execută. 4 serii x 30 de repetări:



Iar ultimul, dar probabil cel mai puternic - PLANȘA! 3 repetări: prima planșă 15 secunde,  a2a planșă 25 de secunde, iar a 3a planșă 35 de secunde.


.

Timpul pe care l-am petrecut astăzi cu exercițiile a fost undeva la 40 de minute și pe tot parcursule executării lor am ascultat hip-hop. Vă las câteva dintre piese aici:











Voi cum rezistați în această carantina? Ați încercat ceva din antrenamentul pe care l-am făcut eu azi?



Hugs!

fashiondays.ro

bestvalue.eu

melimeloparis.ro




Comentarii

  1. Maamăăă, am făcut azi exercițiile recomandate de tine aici. Nu știu cât mi-a luat, dar le-am făcut pe toate și pot zice că ați mi-am luat porția de sport. Merci mult! Ar fi fain să mai pui la câteva zile serii de exerciții diferite și combinate. Eu sigur le voi lua drept exemplu în zilele de inactivitate. Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce tareee! Bravooo! <3 Zilele astea voi posta ceva pentru upper body.

      Hugs!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a fost la munte când am plecat pentru prima dată singură?

  Fiecare om trece prin diverse perioade în viață și deciziile pe care le ia nu se explică neapărat pe moment, însă ceva mai târziu vor fi înțelese. Așa cred că m-am trezit și eu, după ce am fost într-o mică excursie cu una din prietenele mele, că mi-aș dori să plec efectiv singură. Eu, în mașină cu muzica pe care vreau eu s-o ascult, la drum doar cu bagajele mele în portbagaj și cu gândurile mele. Inițial m-a speriat puțin ideea asta, ce o să fac eu atât timp?! Apoi, gandindu-mă că Raluca, bff-ul din grădiniță, a plecat și în altă ȚARĂ singură, eu n-am motive să mă fâstâcesc atât și să îmi văd de excursia mea. Nu sunt singura și nici ultima fată care pleacă singură undeva și tot citeam fel și fel de articole și mă gândeam cum au curaj. Eu am plecat singură, momentan, doar aici la noi, dar mă gândesc, după toată pandemia și nebunia asta care nu știu cât va mai dura, să încerc să plec și mai departe de România. Bun, ceea ce urmează să vă spun probabil ați mai citit și v-au mai...

32 de momente: versuri devinaesteiza.eu

Nu v-am mintit, am zis ca o sa pun ce mai scriu eu, greu se pot numi poezii, sunt cateva cuvinte aruncate pe unele piese pe care le mai ascult, instrumentale care apar de nicaieri sau pur si simplu ganduri aruncate impreuna. De ziua mea am scris asta: Si cand nu mai poti Mai poti putin Dar te-ai saturat sa auzi ca tu contra valurilor inoti Inima-ti pompeaza, sufletul alearga si gandul iti viseaza Renunta se aude, lupta iti este la indemana Cand vrei sa fugi, vrei sa auzi: "Ce mi-ar placea sa ramana." Si te sperii si te inchizi si sentimtele te tin de mana. 32 de ganduri, 32 de sentimente, 32 de ierni si toate incotro s-o iei? Si asa inveti. Inveti sa dansezi, inveti sa iti permiti sa inoti cu valul Inveti sa visezi, chiar daca toti vor doar sa fii prezent Inveti sa zburzi, indiferent ce simti. Inveti sa simti si sa nu te mint. 32.

Aduc blog-ul la viata cu rime scrise de mine: Avem timp

In urma cu muuulti ani am pornit la drum cu acest blog si pe atunci obisnuiam sa scriu si cateva poezioare, daca le pot numi asa. Pe langa tot ceea ce aberam pe aici, imi mai permiteam sa dau drumul imaginatiei si puneam pe "foaie" cateva versuri care sa rimeze, speram eu. Nu am mai scris de mult in acel stil, stilul pe care il puteti citi aici , asa ca, am zis ca poate e timpul sa reiau aceasta pasiune. De obicei ma pun sa ascult cateva piese si ma opresc la una care ma inspira si scriu pe acel ritm. Nu stiu cat de bine sau rau imi iese, dar ceva tot iese.  Poate ca la urmatoarele o sa va spun ce ma mai inspira, insa pana atunci, va las randurile de mai jos: Avem timp Pierduti printre cearsaful alb si rece intr-o vara care pare ca nu mai trece nu mai vreau sa plece. ne-atingem sufletele cu privirea mii de inimi care bat in acelasi timp mii se suflete care simt ce n-au simtit la timp si s-au pierdut in golul secundelor numit, dar eu atingerea ta o simt ca-ntrun vis si-atunci ...