Cei mai mulți dintre noi ne pierdem în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 9:00 până la 18:00, între rapoarte, cifre, ședințe și e-mail-uri gata să fie rezolvate. La final de program parcă tot ce ne dorim este să ne întindem pe canapea, cu Netflix-ul pornit. Cei mai fericiți se ocupă de propria afacere și, cel mai probabil, lucrează de dimineața până seara, dar la final sunt împliniți că au făcut-o pentru ei și a ieșit ceva din mâinile și mintea lor. Așa că, dacă ai o pasiune, nu aștepta să te tragă cineva de mână și să iți ofere toate condițiile să iți duci visul la capăt. Începe de undeva și încearcă să nu abandonezi după primul eșec sau după primul lucru care nu a ieșit perfect. Întotdeauna avem lucruri noi de învățat și suntem norocoși că ne trezim a doua zi și putem lucra la asta. Așa și noi, după ce terminăm cu toate ședințele și tot ce mai avem de făcut, mai turnăm o lumânare, mai printăm un tricou sau mai facem niște stickere. Care noi? Păi, v-am tot zăpăcit pe Facebook

  Mai ții minte verile în care plecai cu casetofonul pe umăr și te duceai să joci baschet? Sau zilele în care va întâlneați în spatele blocului și făceați schimb de casete și mai stăteați la o vorbă? Sau zilele în care îți luai piese noi de pe DC++ ? Ei bine, acele zile nu le putem aduce înapoi, însă este bine că au fost, avem amintiri frumoase, cum multe lucruri nu le putem aduce înapoi, dar rămânem experiența și ce am învățat. Și așa cum toate evoluează în viață și timpul trece, cumva trebuie să ținem pasul cu "moda" și să ne adaptăm la ce se întâmplă în jurul nostru. Dovadă vie că s-au adaptat și sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în lumea hip-hop-ului sunt cei din echipa HipHopKulture . Dacă ascultați hip-hop, sigur ați mai auzit numele acesta,  și o să vă spun că acum aveți ocazia să îi întâmpinați, din nou, cu brațele deschise.  Conceptul nu este să readucă la viață tot ce a înseamnat pe vremuri HipHopKulture , ci să să ia totul de la zero, așa cum spun și ei pe pagi

  Si exact asta am facut eu. Mi-a venit un gand nebun la inceputul saptamanii ca poate ar fi bine sa ma tund, desi nu eram hotarata. In general imi este greu sa iau decizii, asa ca, am zis sa pun mana pe telefon pentru a ma programa, altfel o sa ma razgandesc, apoi voi reveni la ideea de ma tunde si voi intra intr-o bucla din care nu mai am scapare. (exagerare!) M-am programat, a venit si ziua de miercuri, ora 12:00, si m-am prezentat la salon. Ce e drept, am ajuns mai devreme cu 15 minute si primirea nu a fost tocmai una "calduroasa". -Tu esti la tuns?? Aceasta intrebare mi-a fost adresata de catre fata care urma sa tina in mana o foarfeca si avea sa se ocupe de podoaba mea capilara. Raspund ca da, imi arata pe ce scaun  sa ma asez si pana sa va spun ce se intampla, vreau sa precizez ca inainte sa ies din casa, a inceput sa ploua. Nu m-am gandit foarte mult cu ce sa ma imbrac, asa ca am tras pe mine o pereche de blugi si un hanorac. Fara tricou sau alte haine pe sub hanorac.

 Lucrez de la 16 ani, am terminat liceul ca orice om normal la 18 ani si inca sunt in campul muncii, actual 31 de ani. Au trecut ceva ani de cand am tot jonglat cu interviurile, oameni care faceau parte din toate categoriile si experiente de la a freca podeaua cafenelei in care lucram pana la a sta de vorba cu persoanele publice (eu fiind in spatele tejghelei de la care se vand bilete pentru film si popcorn) sau a sta cu laptopul in brate, facandu-mi treaba de corporatista. Toate astea fara facultate. Toate astea fara a avea nota zece la purtare. Toate astea luandu-mi un an pauza, asa l-am numit eu, dupa terminarea liceului, in speranta ca voi gasi o facultate care sa imi placa. Toate astea invatand cat sa nu creez probleme si sa trec clasa. Acum probabil o sa spuneti ca de aceea am spalat podele. Gresit. Le spalam pentru ca inca eram in liceu si mi-am dorit foarte tare sa am banii mei de buzunar si sa lucrez la Starbucks. De prin clasa a 10a ador sa beau cafea si cand am auzit ca exis

  Am inceput un fel de aventura pe contul meu de instagram, unde postez ce mananac in ultima perioada, insa nu ce mananc este interesant, ci faptul ca imi numar caloriile. Am tot incercat sa slabesc si nu neaparat din cauza presiunii sociale (care vrei, nu vrei, tot o resimti putin), insa pentru ca imi doream sa imi recapat energia si increderea in mine. Spoiler alert: am recapatat-o, cat de cat! Nu reuseam cu nicio dieta, chiar daca mancam mai putin, indiferent ca mergeam la sala, parca mai rau ma ingrasam si ultima data va spuneam ca am tot auzit in jurul meu ca multi au slabit cu postul intermitent sau fasting-ul. Pentru mine nu a functionat. Cineva ma intreba ca de ce am renuntat si atunci nu am apucat sa detaliez foarte bine, insa motivele sunt urmatoarele: - ma frustam foarte rau pentru ca nu puteam sa mananc cand mi-era foame, trebuia sa astept pana la ora 13. Am ales intervalul 13-21, pentru ca eu merg seara la sala si daca nu mancam nimic dupa sala, pana a doua zi, lesinam! (e

 1 februarie, nimic mai frumos sa ies din casa. Este ironic cum pe timpul pandemiei voiam sa ies cat mai mult si acum cand trebuie sa merg la birou, trebuie sa-mi fac curaj cu 2 zile inainte. Nu inteleg de ce. Poate obisnuinta sa lucrez din cadrul casutei mele, sa fumez cand vreau, fara sa stau in frig (pentru ca fumez iqos), sa nu fiu tintuita la un birou pana la ora 18, POATE. Si cum mergeam eu asa frumos pe Calea Victoriei, admiram cerul super frumos, caci azi a iesit soarele, dar tot MEGA frig este, ma gandeam. Da, wow, gandesc. Ma gandeam ca inca se mai practica treaba asta ca cel mai bun anagajat este cel care: - vine des la birou (mai nou) - nu intarzie - nu sta mult in pauza - se face ca isi face de treaba ca sa fie vazut cat mai mult la birou Acestea observ ca si acum mai sunt criterii in baza carora uneori chiar se acorda si premii. Si nu vorbesc din "auzite", ci din "vazute", iar dupa 2 ani in care productivitatea a fost destul de ridicata in multe compan

  Acum cateva zile am implinit 31 de ani, pe 17 ianuarie si ieri, pe 22 ianuarie a fost ziua mamei mele, care a implinit 61 de ani. Nu am stiut ce cadou sa imi ofer si sa ii ofer asadar am inceput mai intai cu cadoul pentru ziua mea. Am evadat 3 zile din Bucuresti in unul din orasele mele preferate: Brasov. Acolo am avut parte de cea mai interesanta experienta intr-un muzeu ( Muzeul amintirilor din Comunism ), unde am facut multe poze si filmulete, pe care as vrea sa vi le arat mai in detaliu intr-un vlog sau articol, inca ma decid si poate ma sfatuiti si voi. Apoi, am pornit intr-o aventura pe Tampa , insa, fara sa ne dam seama, am ales traseul cel mai greu. Desi merg la sala, am zis de multe ori pe parcursul traseului ca o sa alunec de o sa-mi rup dintii pe acolo si din concediu o sa intru intr-un alt concediul dar unul medical. N-a fost cazul! Cand am ajuns sus, a meritat! Priveliste superba si un aer parca prea curat de respirat. Apoi, in Bucuresti, a urmat partea interesanta. Am t