Îmi place să călătoresc și când nu o fac cred că intru într-o stare din care ies cu greu. Nu aș știi să vă explic exact ce fel de stare este, ceva combinat cu plictiseală, sunt apatică și nu am chef de nimic și asta pentru că eu una, cel puțin, consider că trece viața pe lângă noi dacă nu îți faci amintiri frumoase cu care să-ți hrănești sufletul. Așadar, în weekendul care tocmai a trecut, mai exact cel cu Floriile, am dat o fugă la mare, în Constanța. Deja văzusem că vremea nu va fi cea mai frumoasă, însă nu a contat foarte mult pentru mine aspectul acesta. Am crezut și așa a fost că măcar o zi va fi frumoasă și numai bună de plimbare.  Am ajuns sâmbătă  în jur de ora 15 la cazare, cazare care nu ne-a lăsat cea mai bună impresie, fiindcă am văzut ce prezenta pe Booking, iar când am ajuns acolo am găsit praf, așternuturile de pat nu păreau cele mai curate, miroasea a închis, praf de 3 degete în cuptorul cu microunde (clar nu putea fi folosit), minibucataria prezentată în descrierea de

    Sunt mai mult decât onorată pentru faptul că mai jos veți citi un articol scris de Diana pentru blog-ul meu. Pe ea o puteți urmări pe Facebook sau grupul ei ori direct pe blog. Link-urile le veți găsi la finalul articolului. Vă las cu lista ei minunată! Trăim într-o lume cu un spirit profund corporatist. Ne desfășurăm viețile din deadline în deadline și avem grijă să bifăm totul de pe to do list : permis de conducere, BAC-ul luat, studii universitare (și post-universitare), mașină, job, căsătorie, un copil... Între un milestone și altul parcă nici nu avem timp să respirăm. Când să mai facem și asta când sunt atâtea de făcut pentru a ne ridica la standardul așteptărilor pe care societatea le are? Când și cum... când știm că ea are cel mai dur QMS (Quality Management Sistem) din câte există: gura lumii? Doar nu vrem să intrăm în ea? Doamne ferește! Ori poate... nu! Cred că modul acesta de funcționare trebuie aruncat într-un dulap cu vechituri! În era asta în care se vorbeș

sursa foto: Canva De fiecare dată când am o zi proastă sau pur și simplu vreau să râd și să mă relaxez în intimitatea casei mele, știu ce am de făcut. Îmi aprind câteva lumânări parfumate și mă cocoț în mijlocul patului, dând drumul la un episod din Friends. Ador cum ei trec împreună peste orice li s-ar întâmpla și mai ales cum se strâng tot timpul în cafeneua lor preferată. Mereu m-am întrebat cum a devenit acea cafenea preferata lor și ce i-a atras. Încă nu am reușit să aflu, însă clar este renumită. Și vorbind despre cafenele renumite, asta fac și eu tot timpul, când plec într-o altă țără, Google-uiesc care este cea mai bună cafenea din acea zonă și țin neapărat să o vizitez și să văd ce anume o face așa specială. Motiv pentru care, de câțiva ani de zile, am un vis pe care sunt tot mai dornica să mi-l îndeplinesc. Vreau să îmi deschid o cafenea și să o fac specială, atât de specială încât să te simți că acasă atunci când intrii. Adică să te simți în siguranță, să găsești gustările t

  Mi-am permis întotdeauna să visez și să cred că dacă îmi doresc îndeajuns de mult ceva, dorința mea chiar va deveni realitate, bineînțeles, asta dacă și lucrezi în acest sens, să îți vezi visul devenit realitate. Deși memoria mea pe termen scurt, lung, oricare vreți voi, nu funcționează la cea mai mare capacitate, câteodată mai am unele flashback-uri. Uneori din copilărie, alteori întâmplări recente, însă parcă cele mai grele amintiri sunt cele din copilărie. Și acum, cum se apropie vara, îmi amintesc cu drag cum în fiecare vară, profitam de soarele de pe litoral, timp de două săptămâni în stațiunea, pe atunci mult râvnită, Saturn. Ei bine, anul trecut am vrut să trec pe acolo, să văd ce se mai întâmplă și în ce stadiu se mai află unul din hotelurile la care am stat și care mi-a rămas întipărit, Hotel Prahova (da, se află în Saturn, la mare). Nu știu dacă voi ați mai vizitat stațiunile care erau cele mai populare "pe vremea mea", adică prin anii '90, cum ar fi Neptun, S

  Te trezești de dimineața, pui să iți faci o cafea, te uiți la ceas, vezi că mai ai 10 minute și trebuie să începi programul. Deschizi laptopul și te loghezi în toate aplicațiile de muncă, asta în cazul celor fericiți care încă lucrează de acasă, iar în cazul nefericit, poate nici nu mai apuci să bei cafeaua acasă și nu știi cum să faci să ieși mai repede pe ușă, așa că îți iei una de pe drum. Ai ședințe peste ședințe, obiective de atins și rapoarte de terminat, închizi laptopul și îți aduci aminte că nu mai ai lapte în frigider. Pe lângă lapte trebuie să mai cumperi și pâine și, iată, ai și o listă de cumpărături pe care trebuie să o bifezi până bagi cheia în ușa casei tale și poți spune că ai ajuns acasă. În cazul în care ai o familie, te gândești ce să mai pui pe masă și în seara asta, ce idee nebună de fel de mâncare să pregătești ca toată lumea să fie fericită. Aproape că ți s-au dus, deja, 12 ore din zi. Iți sună cunoscut? Cu toții trăim într-un ritm alert, pentru că nu aș vrea

 Chiar dacă vremea actuală nu prea ține cu noi și ne-am nimerit cu zăpadă la începutului lui martie, eu nu pot să nu mă gândesc la vară. Pot să declar faptul că este anotimpul meu preferat, perioada când am cea mai mare energie și îmi vine să mut munții din loc. Poate și pentru că este sezonul concediilor și mintea îmi zburdă pe câmpii, țări cu plaje interminabile, nisip fin și apa albastră ca cerul. Îmi place vara pentru că pe lângă faptul că pot să aleg o noua insulă din Grecia, unde să mă bronzez și să mă relaxez în bătaia soarelui, pot să umblu nemachiată și să îmi las tenul să respire aproape trei luni din an. Trei luni în care fac, dacă putem să îi spunem așa, un detox tenului meu, mai ales acum când am schimbat prefixul și frumoasa vârstă de 30 de ani mi-a bătut la ușă.  Am învățat de la mama că întotdeauna trebuie să ai grijă de tine, de corpul și de fața ta, să mă dau cu cremă, să nu dorm machiată și cum și prietenele mi-au spus, chiar dacă am față de copil, trebuie să previn

  Țin minte că aveam în jur de 12 ani, eram clasa a6a și am primit marea veste. Mami cu tati tot discutau să cumpere o casă, însă nu erau deciși unde, așadar de la vârstă de 12 ani, am aflat unde s-au hotărât să cumpere și ne-au spus mie și fratelui meu că au luat-o! Este în Alexandria, Teleorman, de unde era bunica din partea mamei. Lui tati i-a plăcut foarte mult zona și mai ales faptul că este șosea acolo și nu drum de țară. Încet, încet au dărâmat construcția de pe acel teren, fiind o casă bătrânească și au început ei să o construiască de la zero. Ei doi cu mâinile lor și, bineînțeles, cu ajutorul primit din când în când de la oamenii de acolo. Toți trei, tati, mami și fratele meu s-au implicat 200% în ridicarea acestei case, însă eu fiind mai mică am mers mai rar acolo și nu înțelegeam prea bine conceptul de a avea un loc al nostru la țară. Anii au trecut peste mine, am împlinit 30 de ani și am început să apreciez din ce în ce mai mult liniștea de țară și aerul curat, care nu pest