Oare în ce moment vrem timp doar pentru noi, iar în ce moment avem nevoie de acest timp şi în ce circumstanţe este provocată această nevoie? Conştientizăm care este limita înainte să facem POC? Mergând pe stradă observ încruntarea tuturor, deci după calculele mele cred că toţi au ajuns la limită sau au depăşit-o de mult, au făcut POC şi iar poc de nenumărate ori, dar la vremurile astea nu îi învinuiesc, însa ei de ce nu îşi acordă acel timp, acea pauză ? Să fie sistemul de vină sau noi că ne-am complăcut aşa în non-sens? Poate că unii se gândesc că dacă se duc singuri să mănânce şi să nu se gândească la nimic, doar să se bucure de puţină vreme petrecută cu sinele săui este o persoană singuratică? Nu cred, fiindcă, uneori te poţi simţi de 10 ori mai singur chiar dacă te duci cu colegii de liceu/facultate/muncă sau prietenii, deşi vorbiţi şi eşti înconjurat de multe persoane, aparent nu eşti un om solitar, dar în mintea ta sunt alte idei, gânduri care te preocupă şi nimic nu este comun...