Nu stiu prea multe despre lacrimi, decat ca, ele curg pe un obraz din senin, sau cu motive mai mult sau mai putin importante, cel putin in cazul meu. Nu ma dor lacrimile mele, doar le simt acolo, umede cum se cazeaza ele la mine in ochi sau pe fata mea, deranjul nu mi se pare mare, nici nu stiu daca e un deranj sau doar o forma de slabiciune. Lacrimile persoanelor la care tin sunt cele mai grele. Le simt eu, inauntrul meu, ca si cum as fi cantarul fiecarei picaturi, kilograme din durerea pe care ele le transmit si ochii rosii plini de frustrari si neintelegeri, neintelegeri lasate in urma actiunilor, care poate daca puteau fi cantarite, n-ar fi existat ceva care sa sustina asemenea greutate. Si in timp ce vezi cum iese fum din tigara ta, iar fumul se inalta undeva departe, unde il duce vantul de vara de pe o terasa, unde nu te-ai fi imaginat niciodata, blocata intre munte si mare, totul pare ca un vis. Din pacate nu ai ajuns la timp in acel vis. Nu ai fi putut schimba ni...

Am ras, am plans, m-ai facut sa plang, te-am facut sa tipi, te ascultam cum tipi si nu spuneam nimic. Am impartit multe, mult prea multe si nu asteptam niciunul ceva in schimb, fiindca totul era natural. Era atat de natural incat era prea simplu si niciodata nu reprosam nimic, poate ca tineam in mine fiindca imi placea sa te menajez. N-ai stiut sa te deschizi, dar eu iti puneam totul pe tava, in schimb. Si timpul a trecut, cand nu stiu, ceea ce e bine, dar mai rau e ca a trecut atat de repede si s-a scurs tot timpul nostru. Incotro? Am stiut de la inceput in ce parte vrei, dar parca mi-ai pus o bomba in fata, pe ultima suta de metrii. DEZAMORSEAZ-O. Si a facut "Bum!" cu tot ce-a fost si ce trebuia sa fie, moment in care ai spus ca nimic nu mai conteaza si nu va mai conta. Si-atunci... de ce ne mai chinuim sa construim momente si amintiri?

Ma uimeste cum nimeni nu mai gandeste pentru el, cum ne indobitocim ascultand "cele mai importante stiri de la ora 7" si luam totul de-a gata. Mai-mai ca va omorati pe strada aparand tot ceea ce mass-media va ambaleaza frumos, dar care se numeste manipulare. Ma uimeste cum cartile nu mai sunt folositoare, cum inocenta nu mai exista, fiindca in 2013 trebuie sa fi "cool", cum rautatea preia controlul, iar zambetul e un fel de Craciun pe fetele oamenilor. :) Nu ma uimeste sa aflu ca singurele suflete sincere si zambitoare mai sunt doar copilasii, cum iti spun verde-n fata tot ce gandesc ei si cum iti ofera toata dragostea lor printr-un simplu suras. Cei maturi cred ca daca zambesti pe strada, esti nebun. Ma uimeste cum ideea de a imparti momente frumoase cu o singura persoana este deja uitata... ..si-ar mai fi cate ceva, dar pe tine? Ce te mai surprinde?