Treceți la conținutul principal

Ziua 0 de Electric Castle cu Damian Marley



O să încerc să va povestesc puțin despre prima mea experiență la Electric Castle. Poate că pentru mulți n-o să prezinte așa mult interes, iar poate că pentru alții da, urmând să vină și ei la anul, să o simtă pe pielea lor.



 A fost o experiență de 5 zile. 5 zile care a inclus zâmbete, fericire, piele de găină, plâns de emoție, nervi, mici certuri, noroi, băutură și multă muzică.



 Nu cred că voi avea loc să povestesc într-un singur articol tot ce s-a întâmplat, pentru că știu că dacă citiți prea mult deodată, o să vă plictisiți, așa c-o să las și câteva surprize pentru altă dată. Voi începe cu miercuri, ziua 0 de festival.



 A început cu un drum de câteva ore, cam 8 sau 9 ore cu mașina, într-un final am găsit și casa în care am dormit timp de 5 zile, am aruncat toate bagajele, ne-am spălat și am băgat rapid un duș, că să ajungem cât mai repede la festival. Era esențial să ajungem până la oră 21.30, să nu pierdem cel mai important om al festivalului-Damian Marley. A făcut un show de poveste, iar detaliul show-ului a fost că în momentul în care a urcat pe scenă, a început ploaia. Inevitabil să nu plouă la Electric, știu, însă în momentul în care a ieșit de pe scenă, s-a oprit ploaia, care fusese destul de măricică și n-a mai plouat toată seara. Cu toate astea, Damian a meritat orice strop! A cântat și ceva de la Bob, a încheiat cu Road to Zion și chiar dacă am strigat bisss, bisss, din păcate nu s-a mai întors. A plecat cu tot cu fiul lui, care a urcat și el pe scenă și a dat startul la One Loooveeee.

Concertul s-a terminat așa că am dat un tur pe lângă Castelul din Bontida, să luăm pulsul festivalului. Lumea se simțea bine și-n noroi, toți erau pregătiți cu cizme și pelerine, așa cum eram și eu, din fericire, însă din păcate, fiind un capricorn incapatant, am refuzat cu prostie, aș putea spune, să pun pelerina și să o țin pe mine pe tot timpul ploii. M-am udat puțin, nu am răcit, iar restul de 4 zile au decurs cu mine complet sănătoasă!



 După ce am făcut cunostinta cu atmosfera Electric Castle, am poposit undeva lângă castel, la hangar, unde muzica era blăniță, oamenii puși pe dans și băutură multă și cu coadă acceptabilă.



 Am dansat ce-am dansat, după care s-a hotărât să plecăm. Am plecat și țin vă reamintesc că plouase, nu doar picurase și a fost o semi-furtună. Cineva s-a oferit să ne ducă cu mașina până la cazare, fiindcă aveam de mers 3 km pe jos. Zis și făcut, toate bune și frumoase, toți cei 8 am pornit spre mașină, muzica încă răsuna, noi mergeam prin noroi, care nu mi se părea așa mare. Toți cei 8 ne-am făcut cumva loc în mașină, ieșim din locul unde era parcată, apoi cumva un nenic ne spune că nu putem ieși prin stânga, trebuie să facem dreapta. Am făcut dreapta, prin parcarea mare de la Electric, unde erau o groazaaaaaa de mașini, chiar de miercuri seara. În parcare, surprizaaa, nămolul era mult...foarte mult! Motiv pentru care mașina nu mai pleca, roțile se mișcau în gol. Primul instinct a fost ca băieții să coboare și să împingă. Au coborât, au încercat să împingă în noroiul în care abia te țineai pe picioare, însă nu prea erau șanse prea mari. Am coborât și noi fetele și de bine ce mă bucurasem că cizmele nu erau așa pline de noroi și fusta scăpase intacta, n-a mai fost nevoie să mă gândesc la asta. Scheme au fost facute în încercarea  noastra pentru  a ajunge la cazare, din noroi.  Chiar la un moment dat cineva mângâia mașina, crezând că o împinge, însă corpul era în neconrcodanta cu ceea ce gândea, și a rezultat un mângâiat de far al mașinii. Gestul a contat și farul cred că s-a simțit foarte alintat!

  Cum am ieșit?



 Mașină a fost tractată, iar noi am luat-o prin tot noroiul din parcare, că să ajungem în afara parcării, să ne urcăm apoi în mașina cu cizmele și hainele destul de murdare, aș putea spune, pentru a fi conduși până în fața cazării.



 Chiar văzusem pe cineva că scrisese pe Facebook, că nu e ploaie și nu e noroi la festival. Țin să anunț că a fost ploaie, cizme s-au folosit, pelerine și ele, pentru cei care n-au fost încăpăţânaţi și dacă ai avut treabă prin parcare, știi asta mai bine decât oricine! :))



 Asta a fost o mică parte din ziua 0, iar în curând o să vă mai zic câte una-alta despre ce am mai văzut/făcut prin Bontida.



 xoxo.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!



 Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.

 Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.



 În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care acceptau tichete de vacanță, …

Dramă vieții: ea îl place, el (ghici ce) nu!

De ceva timp nu am mai făcut nici un articol despre relații, sentimente și xoxo-uri de genul acesta. Scriu după cum simt și subiectele îmi vin fie pe moment, fie îmi trece vreo idee în cap, uit s-o notez și îmi mai aduc aminte destul de târziu despre ce am vrut să scriu, între timp deja epuizând o altă temă.



 Acum, de curând, mă tot roade ceva.



 Mai știți cum scriam prin 2015 cum fiecare avem nevoi diferite? Probabil că nu, dar uitați aici articolul. 

 În urmă cu câteva zile, purtam o discuție cu cineva, o fată, care se plângea că nu își găsește și ea un băiat de treabă. În primul rând: nu mai căuta - o să vina, când o să vină, când va fi momentul să întâlnești pe cineva, va fi de la sine, iar în al doilea rând: nu poți să știi niciodată din prima dacă este "de treabă sau nu". Acordă timp.



Ceea ce m-a șocat pe mine cel mai tare, a fost când mi-a zis că este deja cu cineva și că este îndrăgostită nebunește de el, sunt împreună de 3 luni, însă nu este deloc fericită. CE?!?!! A…

Fă-ți un bine: zâmbește!

Știi că ai unele zile, perioade, săptămâni, poate chiar luni când nu ai chef de nimic?



 Ei bine, cred că am trecut prin așa ceva, drept dovadă  sâmbăta trecută am stat pur și simplu toată ziua în pat și m-am uitat la seriale. Friends & Mom, ambele geniale! Dacă le-ați văzut, să-mi spuneți părerea, iar dacă nu, o să revin cu detalii.



 Una peste alta, poate că ai nevoie sau nu, de acele zile în viața ta, cert e că uneori nu am chef nici să scriu, așa că, pentru asta vă rog să mă iertați!



 Vreau să mă țin de planul meu de a-mi scoate pasiunea la suprafață cât mai des posibil și fac progrese, din punctul meu de vedere, ținând cont de faptul că am avut întreruperi și de luni de zile. 



 Ce am învățat eu din toată experiența cu zilele fără chef? Este că trebuie să te bucuri de orice moment, să știi să le iei pe toate ca atare și să încerci să nu te lamentezi, ci să-ți ții psihicul sănătos. Ca să nu mai vorbim de fizic. Acela vine la pachet cu organismul, care este atât de deștept, încâ…