Treceți la conținutul principal

Ziua 0 de Electric Castle cu Damian Marley



O să încerc să va povestesc puțin despre prima mea experiență la Electric Castle. Poate că pentru mulți n-o să prezinte așa mult interes, iar poate că pentru alții da, urmând să vină și ei la anul, să o simtă pe pielea lor.



 A fost o experiență de 5 zile. 5 zile care a inclus zâmbete, fericire, piele de găină, plâns de emoție, nervi, mici certuri, noroi, băutură și multă muzică.



 Nu cred că voi avea loc să povestesc într-un singur articol tot ce s-a întâmplat, pentru că știu că dacă citiți prea mult deodată, o să vă plictisiți, așa c-o să las și câteva surprize pentru altă dată. Voi începe cu miercuri, ziua 0 de festival.



 A început cu un drum de câteva ore, cam 8 sau 9 ore cu mașina, într-un final am găsit și casa în care am dormit timp de 5 zile, am aruncat toate bagajele, ne-am spălat și am băgat rapid un duș, că să ajungem cât mai repede la festival. Era esențial să ajungem până la oră 21.30, să nu pierdem cel mai important om al festivalului-Damian Marley. A făcut un show de poveste, iar detaliul show-ului a fost că în momentul în care a urcat pe scenă, a început ploaia. Inevitabil să nu plouă la Electric, știu, însă în momentul în care a ieșit de pe scenă, s-a oprit ploaia, care fusese destul de măricică și n-a mai plouat toată seara. Cu toate astea, Damian a meritat orice strop! A cântat și ceva de la Bob, a încheiat cu Road to Zion și chiar dacă am strigat bisss, bisss, din păcate nu s-a mai întors. A plecat cu tot cu fiul lui, care a urcat și el pe scenă și a dat startul la One Loooveeee.

Concertul s-a terminat așa că am dat un tur pe lângă Castelul din Bontida, să luăm pulsul festivalului. Lumea se simțea bine și-n noroi, toți erau pregătiți cu cizme și pelerine, așa cum eram și eu, din fericire, însă din păcate, fiind un capricorn incapatant, am refuzat cu prostie, aș putea spune, să pun pelerina și să o țin pe mine pe tot timpul ploii. M-am udat puțin, nu am răcit, iar restul de 4 zile au decurs cu mine complet sănătoasă!



 După ce am făcut cunostinta cu atmosfera Electric Castle, am poposit undeva lângă castel, la hangar, unde muzica era blăniță, oamenii puși pe dans și băutură multă și cu coadă acceptabilă.



 Am dansat ce-am dansat, după care s-a hotărât să plecăm. Am plecat și țin vă reamintesc că plouase, nu doar picurase și a fost o semi-furtună. Cineva s-a oferit să ne ducă cu mașina până la cazare, fiindcă aveam de mers 3 km pe jos. Zis și făcut, toate bune și frumoase, toți cei 8 am pornit spre mașină, muzica încă răsuna, noi mergeam prin noroi, care nu mi se părea așa mare. Toți cei 8 ne-am făcut cumva loc în mașină, ieșim din locul unde era parcată, apoi cumva un nenic ne spune că nu putem ieși prin stânga, trebuie să facem dreapta. Am făcut dreapta, prin parcarea mare de la Electric, unde erau o groazaaaaaa de mașini, chiar de miercuri seara. În parcare, surprizaaa, nămolul era mult...foarte mult! Motiv pentru care mașina nu mai pleca, roțile se mișcau în gol. Primul instinct a fost ca băieții să coboare și să împingă. Au coborât, au încercat să împingă în noroiul în care abia te țineai pe picioare, însă nu prea erau șanse prea mari. Am coborât și noi fetele și de bine ce mă bucurasem că cizmele nu erau așa pline de noroi și fusta scăpase intacta, n-a mai fost nevoie să mă gândesc la asta. Scheme au fost facute în încercarea  noastra pentru  a ajunge la cazare, din noroi.  Chiar la un moment dat cineva mângâia mașina, crezând că o împinge, însă corpul era în neconrcodanta cu ceea ce gândea, și a rezultat un mângâiat de far al mașinii. Gestul a contat și farul cred că s-a simțit foarte alintat!

  Cum am ieșit?



 Mașină a fost tractată, iar noi am luat-o prin tot noroiul din parcare, că să ajungem în afara parcării, să ne urcăm apoi în mașina cu cizmele și hainele destul de murdare, aș putea spune, pentru a fi conduși până în fața cazării.



 Chiar văzusem pe cineva că scrisese pe Facebook, că nu e ploaie și nu e noroi la festival. Țin să anunț că a fost ploaie, cizme s-au folosit, pelerine și ele, pentru cei care n-au fost încăpăţânaţi și dacă ai avut treabă prin parcare, știi asta mai bine decât oricine! :))



 Asta a fost o mică parte din ziua 0, iar în curând o să vă mai zic câte una-alta despre ce am mai văzut/făcut prin Bontida.



 xoxo.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Cum m-a schimbat anul pandemic?

 A trecut un an de când stăm în casa. Câteodată puțin în casă, câteodată prin plimbări, câteodată chiar majoritatea timpului DOAR în casă. A trecut un an de când s-a schimbat cu totul viață mea și a tuturor. A trecut un an de când a trebuit să ne regândim stilul de viață, în așa fel încât să nu ne lăsăm afectați foarte mult de pandemie și să încercam pe cât de mult posibil să ne protejăm și să rămânem sănătoși.  Un an pandemic în care nu m-am gândit că o să mă afecteze sau că se vă schimba în totalitate ceva, însă am zis că dacă tot am conștientizat că au intervenit modificări în viața mea, poate că ar fi bine să îmi fac și curaj să vorbesc despre asta.  Ce s-a întâmplat mai exact? În primul rând: mi-am luat inima în dinți și am realizat vlogul DeVinaEsteIza . Mă gândeam de ceva timp să pornesc și pe calea asta video, însă nu am avut tupeu, iar primul lockdown, din cauza Sars Cov2, mi-a dat de gândit și am început să filmez. Sper să meargă toată treaba asta într-o direcție bună. Vă las

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022