Ea mi-a spus ca vrea sa se descarce. Vrea sa-mi spuna tot ce are pe suflet, sau vrea sa ma lase sa o simt, sa ii simt emotiile, doar prin simplul fapt de a ma privi in ochi. "Imi doream sa continuam, sa mergem la acelasi pas, chiar daca uneori mergea mai repede decat mine, imi doream discutiile banale, imi doream muzica noastra, sau sa-mi zambeasca atunci cand ziceam vreo prostie. Imi placea sa ne contrazicem, imi place sa sufar din cauza lui. Acum numai sufar, este doar o amintire frumoasa, dar e ca o ciocolata amaruie. E o amintire atat de prezenta, dar parca in ceata, fiindca ceata dispare si asa a disparut si el, impreuna cu tot ce am cladit sau ce urma sa construim. Daca imi pare rau? ..... Mi-e dor si atat. Stii, Izabella? Atunci cand pierdeam noptile si ne trezeam buimaci, impreuna, unul langa celalalt. Mi-e dor de acel sentimente si sa nu ma duc la somn singura." Am continuat sa o ascult... si atat. Noroc, din toata inima!

Anul acesta, m-am gândit să aducem bucurie în sufletele copiilor, nu atât de norocoși, printr-o donație mică pentru noi, dar pentru ei destul de importantă. Cum? Fugi repede și aruncă o privire în dulap, vezi ce hăinuțe nu mai porți (să fie și în stare "purtabilă" :) ), și pune într-o punguță de cadou. Dacă mai ai și niște rechizite, jucării, un joc educativ, un săpunel, o pastă de dinți și tot ce ai considera tu că ar fi de ajutor unui copil care merge într-un centru social zi de zi, provine din tr-o familie cu un singur părinte și condiții foarte grele de supraviețuire. NU aș dori să strâng bani, însă, dacă doriți ca voi să cumpărați ceva pentru ei, vă transmit ceea ce mi-au spus directoarele drăguțe de la Fundația Sf. Dimitrie. Faptul că au foarte mare nevoie de săpun, pastă de dinți, un prosop, șampon, șosete, sau pentru familie alimente (ulei, zahăr, orez, paste făinoase, conserve carne, cozonac, etc) sau detergent. După ce fac...

Nu stiu prea multe despre lacrimi, decat ca, ele curg pe un obraz din senin, sau cu motive mai mult sau mai putin importante, cel putin in cazul meu. Nu ma dor lacrimile mele, doar le simt acolo, umede cum se cazeaza ele la mine in ochi sau pe fata mea, deranjul nu mi se pare mare, nici nu stiu daca e un deranj sau doar o forma de slabiciune. Lacrimile persoanelor la care tin sunt cele mai grele. Le simt eu, inauntrul meu, ca si cum as fi cantarul fiecarei picaturi, kilograme din durerea pe care ele le transmit si ochii rosii plini de frustrari si neintelegeri, neintelegeri lasate in urma actiunilor, care poate daca puteau fi cantarite, n-ar fi existat ceva care sa sustina asemenea greutate. Si in timp ce vezi cum iese fum din tigara ta, iar fumul se inalta undeva departe, unde il duce vantul de vara de pe o terasa, unde nu te-ai fi imaginat niciodata, blocata intre munte si mare, totul pare ca un vis. Din pacate nu ai ajuns la timp in acel vis. Nu ai fi putut schimba ni...

Am ras, am plans, m-ai facut sa plang, te-am facut sa tipi, te ascultam cum tipi si nu spuneam nimic. Am impartit multe, mult prea multe si nu asteptam niciunul ceva in schimb, fiindca totul era natural. Era atat de natural incat era prea simplu si niciodata nu reprosam nimic, poate ca tineam in mine fiindca imi placea sa te menajez. N-ai stiut sa te deschizi, dar eu iti puneam totul pe tava, in schimb. Si timpul a trecut, cand nu stiu, ceea ce e bine, dar mai rau e ca a trecut atat de repede si s-a scurs tot timpul nostru. Incotro? Am stiut de la inceput in ce parte vrei, dar parca mi-ai pus o bomba in fata, pe ultima suta de metrii. DEZAMORSEAZ-O. Si a facut "Bum!" cu tot ce-a fost si ce trebuia sa fie, moment in care ai spus ca nimic nu mai conteaza si nu va mai conta. Si-atunci... de ce ne mai chinuim sa construim momente si amintiri?

Ma uimeste cum nimeni nu mai gandeste pentru el, cum ne indobitocim ascultand "cele mai importante stiri de la ora 7" si luam totul de-a gata. Mai-mai ca va omorati pe strada aparand tot ceea ce mass-media va ambaleaza frumos, dar care se numeste manipulare. Ma uimeste cum cartile nu mai sunt folositoare, cum inocenta nu mai exista, fiindca in 2013 trebuie sa fi "cool", cum rautatea preia controlul, iar zambetul e un fel de Craciun pe fetele oamenilor. :) Nu ma uimeste sa aflu ca singurele suflete sincere si zambitoare mai sunt doar copilasii, cum iti spun verde-n fata tot ce gandesc ei si cum iti ofera toata dragostea lor printr-un simplu suras. Cei maturi cred ca daca zambesti pe strada, esti nebun. Ma uimeste cum ideea de a imparti momente frumoase cu o singura persoana este deja uitata... ..si-ar mai fi cate ceva, dar pe tine? Ce te mai surprinde?

Nu te increde, nu promite, nu te entuziasma, nu te deschide in fata cuiva, nu, nu si iar nu. La final totul e o minciuna, cel pe care-l credeai prieten iti rade in fata, promisiunea in care credeai se dovedeste a fi doar o iluzie, timpul trece mult prea repede si cuvintele se sterg si se duc atat de usor, precum se scurge nisipul in clepsidra. Nu regreta, spune ce gandesti la momentul oportun, nu te mai ascunde dupa deget, pentru ca nu te poate acoperi. Nu mai visa, nu-ti mai face planuri, ci incearca sa traiesti totul la timpul potrivit. Nu te mai intrista pentru orice cacat, pentru c-o sa vina ceva si mai greu de-atat.

Se spune ca trebuie doar sa crezi, in special in tine si in ceea ce-ti doresti sa ti se implineasca. Nu stiu ce credeti voi, eu in mine nu cred foarte tare in momentul de fata, poate pe viitor voi mai lucra la acest capitol. In ce cred eu? In iubirea aia nebunesca! Da, frate, chiar cred ca exista, atata timp cat iti dai frau liber imaginatiei si iubesti pe cineva.  Cred ca exista barbati care inca isi surprind iubitele cu un trandafir, care le lasa dimineata pe perna un mesaj frumos, scris pe o foaie, care le cuprind cu o imbratisare pe la spate, care se trezesc inainte lor si le prepara cafeaua de dimineata. Sunt genul de fata care isi  daruieste toate sentimentele pure si nu cere nimic in schimb. Insa mi-as dori sa ma bucur de o poveste de dragoste ca-n filme, dar sa fie totusi adevarata. Sa ma plimb cu el de mana si sa dezbatem subiecte cat mai interesante, sa comentam cartea pe care eu sau el am citit-o de curand, sa fim rautaciosi (cu limita, bineinteles) cu l...