Treceți la conținutul principal

Un om pe care nu l-am cunoscut niciodata.





Nu stiu prea multe despre lacrimi, decat ca, ele curg pe un obraz din senin, sau cu motive mai mult sau mai putin importante, cel putin in cazul meu. Nu ma dor lacrimile mele, doar le simt acolo, umede cum se cazeaza ele la mine in ochi sau pe fata mea, deranjul nu mi se pare mare, nici nu stiu daca e un deranj sau doar o forma de slabiciune. Lacrimile persoanelor la care tin sunt cele mai grele. Le simt eu, inauntrul meu, ca si cum as fi cantarul fiecarei picaturi, kilograme din durerea pe care ele le transmit si ochii rosii plini de frustrari si neintelegeri, neintelegeri lasate in urma actiunilor, care poate daca puteau fi cantarite, n-ar fi existat ceva care sa sustina asemenea greutate.

Si in timp ce vezi cum iese fum din tigara ta, iar fumul se inalta undeva departe, unde il duce vantul de vara de pe o terasa, unde nu te-ai fi imaginat niciodata, blocata intre munte si mare, totul pare ca un vis. Din pacate nu ai ajuns la timp in acel vis. Nu ai fi putut schimba nimic, nu ai fi putut opri lacrimile ce vor fi urmat sa curga, dar ai fi putut sa cunosti macar o parte din acea minte intunecata, dar suflet de copil ce nu s-a putut deschide la timp, iar timpul, necrutator fiind, a vrut sa transforme totul, si cand mai putin ne asteptam, sa se scrie o istorie, dar diferita fata de istoriile pe care el le scria. O istorie de sange, cu litere de sange.
I-am vazut furtuna din ochi, furia din inima, tremuratul corpului fiind insignifiant pe langa cel al sufletului si al vietii. Cutremurul ce s-a lasat asupra ei a ingropat toate sentimentele, am vazut-o la pamant, atat la propriu cat si la figurat. Imbratisarea mea sau ca i-am dat la o parte acele imense intrebari fara raspuns de pe fata, nu cred ca au ajutat-o deloc. S-a descarcat pentru 2 ore, langa mine si tigarile mele pe acea terasa, care mi se pareau atat de putine si slabe pentru toata greutatea ei, povestita mie, dar stiu ca nu va fi bine, ca sufletul a ramas mutilat pentru tot viitorul. Pentru acele lacrimi nu am avut cantar, atat de grele le-am simtit, ai mei ochi, insa, departe de ideea sa verse si ei. A fost bine? Ar fi suportat si alte lacrimi sau si-ar fi dorit sa le vada pentru a vedea ca eu le suport? 

Nu am stiut cum sa ma comport.

Dar ochii mei au cedat si au plans cand am vazut-o cum vorbeste cu el, Acolo, cand am simtit cat de mult il iubeste si nu se va schimba oricat de mult rau i-ar fi facut, asta m-a cutremurat si poate ca m-a si schimbat din acea clipa. Momentul cand l-am cunoscut pentru prima data m-a facut sa realizez ca timpul iti ia tot fara nici un fel de explicatie, fara nici un billet sau o scrisoare prin care sa-ti spuna “De ce?” sau prin care sa imi zica “Mi-as fi dorit sa te cunosc mai devreme, in carne si oase”. Prinsa intre atatia necunoscuti, intre suflete ce nu vor mai putea vorbi niciodata, asa a trebuit sa il intalnesc, intr-o zi din august, dar nici caldura nu o mai puteam simti, fiindca intalnirea mi-a inghetat mintea, sufletul, absolut tot.
Il tot intreba: DE CE? Si eu ma intrebam acelasi lucru, dar amandoua am ramas doar cu intrebarea. Nici macar atunci nu am lasat-o sa ma vada plangand, tremurand sau orice alt semn de slabiciune, ma straduiam din rasputeri sa vorbesc cu el, sa ma prezint fara sa-mi tremure vocea. Am facut-o. Mai tarziu, m-am plimbat printre acei necuvantati, lasand-o pe ea acolo sa isi faca ritualul pe care il facea mereu cand il vizita, iar eu m-am asezat pe o scara mai departe de ei doi, pentru ca s-a dovedit ca nu sunt un om puternic. Am plans. Putin si in soapta, doar ce statea sa explodeze.

Imi doream sa ii aduc flori de bine te-am gasit, nu de adio, imi doream sa ii ascult sfaturile in timp ce il priveam si nu doar prin telefon. Sa ii arat scrierile mele si sa i le traduc, sa ma critice si sa ma corecteze, sunt sigura ca ar fi facut asta pentru ca era aceeasi zodie ca mine.

Comentarii

  1. Daca plangi nu inseamna ca esti slab :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bianca, cineva mi-a implementat aceasta idee. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua,
    Va deranjez pentru doua minute venind la d-voastra cu rugamintea de a posta cateva randuri despre mine.Am nevoie de sprijinul d-voastra pentru a trece peste acest obstacol care a venit in viata mea acum doua saptamani.Mai multe detalii despre mine le gasiti pe pagina de blog:http://nicupavil.blogspot.ro/ sau pe pagina de facebook:https://www.facebook.com/NicuPavil?ref=hl

    RăspundețiȘtergere
  4. Se zice ca oamenii care nu au plans o perioada de timp, iar acum plang la orice chestie ce le deranjeaza sufletul, este pentru ca au incercat sa fie puternici prea mult timp... So...

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos blog. Daca iti place si arta contemporana - in special pictura - te invit sa vizitezi un blog deosebit, pe care il gasesti la aceasta adresa.

    RăspundețiȘtergere
  6. adesae, plansul e partea cea mai sincera din noi.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!



 Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.

 Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.



 În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care acceptau tichete de vacanță, …

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea II

Am revenit cu peripețiile mele, care îmi fac viața mai frumoasă și cu care mă mândresc! :))

Îmi place ca-n fiecare zi să am câte o experiență de povestit sau poate de ținut minute pentru amintiri frumoase, mai puțin frumoase, palpitante sau cum sunt ele.

 Vă povesteam în articolul anterior, că am niște vouchere de vacanță, pe care aș vrea să le epuizez. Nu eu singură, ci împreună cu familia, să ieșim un weekend pe undeva, de preferat la munte, iar ocazia s-a nimerit numai bine, fiind și ziua de naștere a tatălui meu luna aceasta.


Ca un reminder, voucherele le-au primit ai mei, ei lucrând la stat. Eu sunt "corporatristă", de câteva luni, așa că mă bucur de beneficiile unei companii mari. Acum ele diferă de la firmă la firmă, așa c-o să enumăr bonurile de masă și asigurarea de sănătate. 

 Continuând aventura mea, vă ziceam că inițial am dat de o doamnă, doamna Mihaela, de la Pensiunea Mihaela, din Poiana Brașov, pe care o recomand cu mare drag. Puteam folosi voucherele de vacanță…

Experiența Cereal Crunch Cafe într-o zi de weekend

Să fim copii pentru inc-o zi!



 Pe premiza asta a fost experiența mea pe care am avut în acest weekend cu Roberta. De ceva timp am dat "nas în nas" cu o pagină de instagram numită Cereal Crunch. Se pare că m-am potrivit la gusturi culinare, să spun așa, cu ea, ne-am hotărât să mergem, după ce am avut mai multe tentative, dar nu am reușit să ne intersectăm programul.



 De poftă ce ne era, am zis că sâmbătă este ziua cea mare!



 Înainte de asta, am băgat și o oră și jumătate de sală, pentru că mă simțeam cumva vinovată de ceea ce va urma, dar mă simțeam și atât de bineeee și entuziasmată că voi mânca cele mai bune cereale!  Roberta nu mâncase mai nimic aproape toată ziua, pentru momentul mult așteptat, hihi! :D



 Ne-am întâlnit și am pornit la drum. Localul este amplasat destul de bine și poți ajunge ușor și cu mașina și cu transportul în comun sau pe jos, mai exact pe Bulevardul Națiunilor Unite. Eu inițial am crezut că de la Unrii, trebuie să merg spre Bibliotecă Națională, dar…