Treceți la conținutul principal

Party la Biserică și nu la Silver Church




Nu stiu dacă știți, dar astăzi a fost o mare sărbătoare. Eu nu știam până nu am auzit la televizor, fiindcă, de obicei, țin minte doar sărbătorile când trebuie să spun cuiva "La mulți ani" și bineînțeles, ziua mea de nume, care se sărbătorește pe 27 decembrie, Sf. Ștefan.

Ei bine, odată cu această sărbătoare, s-a organizat și un pelerinaj, la biserica cu același nume care se află în București și nu știu daca ați aflat, însă ÎNCĂ suntem în plină pandemie.

Pe lângă faptul că suntem în plină pandemie, noi restricții au fost impuse, precum închiderea tuturor magazinelor la ora 21:00, fapt de care, apropo, am uitat complet luni când m-am întors în București și muream de foame la ora 21:20, moment în care am mers în Veranda și mă întrebam de ce este mall-ul ATÂT DE GOL?!??!!? Am aflat după ce am văzut că toate magazinele erau închise, inclusiv food cort-ul și nu am avut de unde să îmi iau ceva să mănânc.

Bun, plină pandemie, trebuie să stam în casă  după ora 23:00 și nu ne mai putem cumpără nimic după ora 21:00, dar CU TOATE ASTEA, peste 2000 de oameni au stat la coadă, că să meargă la moaștele Sf. Mina.

Eu sunt confuză.

Petreceri, nu. Restrângeri cu grupuri de mai mult de 20 de oameni (parcă, nici nu mai știu exact, sincer) nici aia nu avem voie, închidem și magazinele că, Doamne Ferește, poate facem mare party în Carrefour, printre rafturile cu detergenți (că, na, să bagăm și ceva bun), dar avem voie să facem un mic pelerinaj. De 2000 de oameni. Unde fiecare îi suflă celui din fața lui în ceafă. 

Să-mi explice și mie cineva, vă rog. Cum se impun restricțiile și cine trebuie să le respecte? 

Nu am nimic cu oamenii care merg la biserică sau care cred în ceva, pentru că și EU CRED! Dar, în situația de față, vreau să îmi continui credința LA MINE ACASĂ. 

Poate greșesc și dacă o fac, vă rog să mă contraziceți.

În continuare, vă îmbrățișez de la distanță!

sursa foto: pinterest



Comentarii

  1. Pelerinaj a fost si la Sf. Dimitrie tot in Bucuresti si la Sf. Parascheva la Mitropolie in Iasi, si era tot in pandemie. Ma gandesc ca fiecare pe riscul lui. :P

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!

Ce am cautat in Neptun si ce am gasit

Weekend-ul acesta a fost necesar sa merg la mare. Caldura, liberul de luni, toata lumea pe vibe de mare, asa ca, am hotarat sa fugim putin din Bucuresti. Nu, n-am fost in Vama , desi probabil la asta va asteptati, ci am fost in Neptun. Am stat la Hotel Miorita , cel pe care l-am si promovat in cadrul Spring SuperBlog 2019 si am ales asa deoarece aveam niste tichete de vacanta de cheltuit, care expira la sfarsitul lunii iunie si din fericire, prin Litoralul Romanesc le-au acceptat, chiar daca aceste au fost pe numele tatalui meu. M-am bucurat sa vad ca lucrurile se misca, cu putina vointa si nu pierd aproape 1500 de lei. Despre Hotel Miorita: Am avut o impresie foarte draguta, tinand cont ca tocmai scrisesem despre el, chiar eram curioasa in ce conditii se prezinta. Receptia are un aer meditaranean, cu niste palarioare care decoreaza incaperea, iar camera dubla de 3* superioara, arata chiar decent. Adica patul destul de mare si confortabil, un frigider micut, dulap, ma...

Oralul sau Competenţe lingvistice

După o scurtă pauză de blogăreală, revin în forţă pentru a vă mai stresa puţin cu unele din păţaniile mele. Ca orice elev care se află în perioada examenelor de BAC, astăzi m-am prezentat şi eu frumuşel la proba de ORAL-Limba şi literatura Română. Evident, cum se întâmplă peste tot in România, orele nu au fost respectate, de altfel nici grupele iniţiale, dar mai avem până să vă povestesc despre exmaniarea competenţelor. Eu fiind programată la ora 15, în mintea mea mi-am organizat timpul în aşa fel încât să fiu prezentă la liceu măcar cu o oră înainte..dar GREŞIT..între timp sunt sunată de către un coleg pe la vro' 12: "VINO REPEDE,ACUM!!" . Bunnn, stai aşa că nu-i aşa, urăsc fazele de genul acesta. Mă îmbrac repede, sar într-un taxi, and LET'S GO, BABY!! Emoţiile de început nu prea au fost, decât gândul să ajung la timp, ştiind că punctualitatea nu este chiar punctul meu forte. Don' taximestrist, ca să mai scoată şi dânsul un ban cinstit, a ales drumul cel m...