Treceți la conținutul principal

Guest Post 99xp.ro: De vină este crIZA



Datorită grupului de pe facebook #blogger pe care l-am creat și observ că se transformă o comunitate frumoasă, plus grupul pe care l-a înființat Răzvan, Bloggeri și prieteni, am ajuns să cunosc oameni noi și frumoși.



Dat fiind acest fapt, am zis să ne ajutam între noi, să creștem frumos și am fost de acord cu guestpost-urile.



Fără prea multă introducere, că să nu vă plictisiți, vă las să citiți ceea ce are de zis Răzvan, de la 99xp.ro.



Enjoy!

Trăim vremuri tulburi, toată planeta este afectată de către o pandemie care provoacă umanitatea să reziste, sau o va rade de pe fața planetei. Norocul nostru este că nu e atât de grea această pandemie, doar că se răspândește mega ușor.
Nu știu cum procedează alții, dar când mă uit la modul stângaci în care comunică autoritățile de la noi cu poporul și la măsurile copiate prost de la alții, îmi dau seama că ori sunt incompetenți (categoric sunt) ori sunt ticăloși (sigur sunt). Sau amândouă.
Mă deranjează foarte mult că se induce ideea unei crize, care parcă face oamenii să-și iasă din minți mai mult decât virusul pe care-l putem ține la distanță folosind săpunul. Toți compară și se gândesc la crizele anterioare, iar gândul ăsta îi determină să fie neîncrezători și panicați... Iar de aici, lucrează foarte bine mass media și televizorul.
Pentru că-n vremuri de criză, sunt unii care câștigă. Acum câștigă televiziunile și presa, câștigă partidul de la frâiele țării, care pe stare de alertă poate face și desface orice foarte facil, câștigă cei care au combinații și acces la bișniță cu dezinfectanți și măști și evident, pierde populația.
Oamenii de rând sunt cei afectați. Ni se afectează mentalul, se vrea să fim panicați și să acceptăm orice, ni se întunecă sistematic judecata...
Cel mai bun exemplu de dublă măsură e-n Vama Veche, unde zici că e Covid-Fest. Am făcut de curând o vizită de weekend la mare (am mers eu ca să nu mai mergeți voi) și am observat că în nu se respectă niciun fel de măsură de protecție, cum de altfel mă și așteptam.
Știu, Vama produce super mulți bani, nu vreți să-i supărați pe micii owneri de cârciumi care vă votează, dar în mod cert hărțuiți alți business-uri neprietene. E bine că ni se spune să avem grijă și să respectăm niște norme de bun simț, dar dacă voi nu faceți nimic, dubla măsură va face lumea să creadă că e pandemia proștilor și a naivilor. Și la modul cel mai serios acum, dacă renunțăm la a urmări știrile și a citi presa, toată pandemia asta dispare și ea.
Dar scopul articolului nu este (doar) să trag niște palme peste cefele celor care ar putea face niște lucruri, dar sunt incompetenți sau ticăloși, ci să vin cu câteva idei pozitive.

Lucruri bune care deja încep să se întâmple:

Apar tot mai multe joburi remote. Astfel, ca și criteriu de angajare, nu mai e proximitatea față de locul de muncă. Asta înseamnă că oamenii nu se vor mai înghesui în locuri mega aglomerate, dacă dispare nevoia reală de a avea casă aproape de job. Asta înseamnă și că mari companii vor putea angaja oameni care să lucreze remote din alte orașe.
Ideea de criză va rearanja lucrurile. Tot haosul ăsta e un moment propice pentru schimbări. Acum poți renunța facil la job și găsi un altul, poate mai bun. Cei cu salarii foarte mari au cam fost eliminați, astfel că s-a făcut loc pentru oamenii buni, care câstigau prost înainte iar acum pot accesa salarii medii. Știu, am zis că acum poți renunța facil la job! Și îmi asum!
Se rearanjează puțin și influensăreala și scrisul pe bani. Cei care scriau scump și nu livrau cam fac foamea, iar cei ce scriu mai ieftin și suficient de bine încep să fie la mare căutare. Poate nu livrează cine știe ce, dar nici influensării ăia nu prea livrau oricum.
Reinventare personală. Eu nu am crezut deloc în ideea de criză, susțineam tare și răspicat că nu va veni, iar toți îmi ziceau că sunt nebun. Am avut dreptate! Momentele alea în care m-am simțit ca un câine în lanț m-au consumat maxim, dar mi-au permis și să-mi dau seama ce vreau să fac pentru mine, am generat niște schimbări pe care nu le pot întoarce acum... am grăbit și forțat puțin evoluția... Ar trebui să faceți și voi la fel.



Sincer, chiar cred că, în haosul provocat de această criză, poate renaște și evolua oricine are mintea lucidă și își calculează corect pașii. It’s time to reboot.



Mulțumesc Iza pentru că mi-am dat ocazia să las și eu un articol în micul tău spațiu virtual. Articolul a fost scris de Răzvan, care atunci când nu visează cu cucerească lumea, scrie despre oameni, IT, călătorii, cărți și experiențe pe 99xp.ro.

Comentarii

  1. Mi-a placut articolul. Eu nu prea am crezut in virusul asta si nu m-am stresat. Inca si acum, cand lucrez cu oameni, nu ma tem ca mi s-ar putea intampla ceva. Dar totusi cred in existenta lui si sunt atenta la restrictii si reguli. Covidul a schimbat lumea imi place sa cred. Ne-a apropiat mai mult unii de altii, desi nu fizic(ceea ce e o ironie). Ne-a facut sa apreciem mai mult mediul si ne-a dat muult timp de gandit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oana, asa am zis și eu. Însă realitatea e alta. Parca am rămas la fel, la fel de rai și nu am învățat mare lucru din asta. Spun din ce am văzut de când am inceput sa mai ies.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!

Ce am cautat in Neptun si ce am gasit

Weekend-ul acesta a fost necesar sa merg la mare. Caldura, liberul de luni, toata lumea pe vibe de mare, asa ca, am hotarat sa fugim putin din Bucuresti. Nu, n-am fost in Vama , desi probabil la asta va asteptati, ci am fost in Neptun. Am stat la Hotel Miorita , cel pe care l-am si promovat in cadrul Spring SuperBlog 2019 si am ales asa deoarece aveam niste tichete de vacanta de cheltuit, care expira la sfarsitul lunii iunie si din fericire, prin Litoralul Romanesc le-au acceptat, chiar daca aceste au fost pe numele tatalui meu. M-am bucurat sa vad ca lucrurile se misca, cu putina vointa si nu pierd aproape 1500 de lei. Despre Hotel Miorita: Am avut o impresie foarte draguta, tinand cont ca tocmai scrisesem despre el, chiar eram curioasa in ce conditii se prezinta. Receptia are un aer meditaranean, cu niste palarioare care decoreaza incaperea, iar camera dubla de 3* superioara, arata chiar decent. Adica patul destul de mare si confortabil, un frigider micut, dulap, ma...

Oralul sau Competenţe lingvistice

După o scurtă pauză de blogăreală, revin în forţă pentru a vă mai stresa puţin cu unele din păţaniile mele. Ca orice elev care se află în perioada examenelor de BAC, astăzi m-am prezentat şi eu frumuşel la proba de ORAL-Limba şi literatura Română. Evident, cum se întâmplă peste tot in România, orele nu au fost respectate, de altfel nici grupele iniţiale, dar mai avem până să vă povestesc despre exmaniarea competenţelor. Eu fiind programată la ora 15, în mintea mea mi-am organizat timpul în aşa fel încât să fiu prezentă la liceu măcar cu o oră înainte..dar GREŞIT..între timp sunt sunată de către un coleg pe la vro' 12: "VINO REPEDE,ACUM!!" . Bunnn, stai aşa că nu-i aşa, urăsc fazele de genul acesta. Mă îmbrac repede, sar într-un taxi, and LET'S GO, BABY!! Emoţiile de început nu prea au fost, decât gândul să ajung la timp, ştiind că punctualitatea nu este chiar punctul meu forte. Don' taximestrist, ca să mai scoată şi dânsul un ban cinstit, a ales drumul cel m...