Treceți la conținutul principal

Păreri la rece din Istanbul în luna august 2019



M-am întors!
 
 Cum ar spune și melodia pe care o s-o las mai jos eu sunt mai tot timpul ceva de genul: "Heeey, I'm on vacatiionnn! Everyy singleeee daaay!"
 
 Am fost plecată pentru 4 zile în Istanbul, orașul tuturor posibilitatilor, orașul agitației și al negocierilor. Nu am apucat să negociez pentru că nu am stat atât de mult, încât să investesc foarte mult timp în cumpărături, ci am vizitat cât am putut de mult. M-am gandit că, până la urmă, haine pot să-mi iau oricând, din orice mall de la noi și nici nu trebuie să trag de ele într-o valiză.
 
 Articolul ăsta este pe foarte scurt și vă spun așa câteva păreri, în linii mari, apoi revin cu mai multe detalii.
 
 În primul rând dacă vrei să mergi în luna august și să te relaxezi, îți zic de pe acum că se va întâmplă mai greu acest lucru. În luna august, în Istanbul o să mergi pe haos, pe agitație, o să mergi pentru experiență în sine. Mie una mi-a plăcut așa în agitație. Nu mi-a fost frică nicio clipă pe stradă, comparativ cu Atena, aici m-am simțit mult mai în siguranță.
 
 Altă părere: fetelor, chiar dacă este super cald, cam ca la noi, vă recomand rochițe, pantaloni subțiri dar peste genunchi, fustițe tot peste genunchi. Nu vă atrage nimeni atenția dacă mergeți în pantaloni scurți, dar veți atrage și mai mult privirile. Nu știu dacă vă doriți asta.
 
 Ai ce să vizitezi!!! Pe lângă asta, poți să faci o groazăăăă de poze, la orice! Mie mi s-a părut totul de pozat și chiar o să vă arăt în următoarele articole ce am pozat pe acolo.
 
 Prețurile? La orice terasă stradală sau restaurant, vei plăti destul de puțin. Exemplu: am fost la restaurantul Hasanpasa Konağı și am plătit pe o narghilea, o salată cu hallumi, o quesadillia de pui, o limonadă și un suc aproximativ 160 de lire turcești (în lei ar veni aprox. 133 de lei). Asta se întâmplă în luna august 2019.
 
 Cum ziceam, am scris câteva rânduri, că să știți că mă gândesc la voi!
 
 Revin cu alte impresii!
 
 Hugs!

sursa foto: weheartit

Comentarii

  1. Istanbul este și pe lista mea de destinații, chiar mă gândeam că o să zici ceva și de îmbrăcăminte :)) e bine de știut.
    Ca și tine, prefer să mă plimb și să vizitez tot ce pot vizita. Haine poți lua de oriunde, dar nu strică un mic suvenir :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce bine ca ai zis despre astea, despre vestimentație si toate cele. ABIA aștept sa ajung și eu acolo. Dar mai întâi voi ajunge în Maroc. As călători toată ziua. Kiss kiss

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-o perioada imi doream o calatorie scurta in Istanbul apoi, nu stiu de ce nu m-a mai atras. Daca ar fi sa merg totusi, al alege alte perioade.
    Multumim pentru cele cateva opinii, sunt foarte bune. Astept continuarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu vrei agitatiem cu siguranta iti recomand alta perioada!

      Ștergere
  4. Abia aștept mai multe detalii. Mi-ar plăcea să ajung la Istanbul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a plăcut Istanbul, chiar vreau să revin acolo în aprilie să admir covoarele de lalele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu aștept cu interes articolele următoare căci Istanbulul este pe wishlist-ul meu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cultura turcească mă fascinează, dar totuși nu îmi fac curaj să vizitez Turcia. Astept cu nerăbdare următoarele articole.

    RăspundețiȘtergere
  8. Visez de foarte mult timp la Istanbul. Abia astept cat mai multe detalii despre vacanta ta. <3

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!