Nu credeam ca o sa zic tocmai eu lucrul asta, dar am ajuns in momentul ala in care simt ca obosesc sa zambesc pentru a ascunde, de fapt, toti nervii si stresul meu. Nu mai am rabdare sa mint ca totul e bine, ca sunt un fel de Wonderwoman, care n-are probleme si nu le gasesc rezolvare, nu gasesc nici macar un inceput de rezolvare. Sunt constienta ca la varsta mea, astea nu-s probleme si ma vait degeaba, dar in momentul asta ma acapareaza.
Mi-e frica sa vorbesc despre ele, mi-e frica sa ma deschid, asa ca, mai schitez un ultim zambet :).
E normal sa obosesti de la zambete false, de la care speri sa iasa, totusi, ceva bun din ele?
Tot ce vreau in momentul asta este sa plecam undeva departe, 1 saptamana, 1 luna sau ceva timp si sa uit cuvantul "probleme". Sau macar o zi...dar sa fie intrun loc departe de tot haosul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu