Hello, hello. Nu prea m-am mai ocupat de blog, dar iată că vin cu o povestioară nouă astăzi, pe timp de ninsoare, vreme urâtă fără culoare pentru a vă mai colora puţin sufletele şi să vă încălziţi în timp ce citiţi cu o cană de cafea, ceai sau cioco caldă :).
În această după-amiază, în timp ce mă întorceam acasă de la şcoală am avut parte de ceva care m-a pus pe gânduri şi mi-a dat o oarecare nostalgie combinată cu amintiri care au trezit anumite sentimente.
Mergând pe străduţele încărcate de un imens ALB, cu muzica mea-n urechi fiind convinsă că absolut nimic nu-mi mai poate distrage atenţia şi concentrarea asupra versurilor melodiei 2pac-changes, observ 3 fetiţe drăgălaşe care aveau undeva între 6-8 ani, toate îmfofolite bine cu gecuţele lor roz, mănuşele şi toate accesoriile potrivite pentru vremea asta şi pentru o joacă în zăpadă. Acum probabil vă gândiţi de ce am rămaş aşa uimită de ele. Pentru că se întreceau în "cel mai frumos omuleţ de zăpadă", în grădiniţa lor din faţa blocului. Acel Om de Zăpadă care este lucrat de mâinile copiilor tranformându-se într-un om adevărat cu sentimente şi haine, dar cu ochii din cărbuni şi nas de morcov şi care din păcate trăieşte prea puţin, însă se bucură de fiecare moment de iubire pură din partea celor micuţi.
Aceste fetiţe mi-au amintit de mine când eram şi eu puţin mai mică, decât sunt acum, şi mergeam iarna cu naşii mei, pe care îi iubesc şi mă iubesc, cu săniuţa pe "derdeluşurile" Pajurei, săniuţa fiind singura maşină pe care mi-o doream şi o deţineam pe vremea aceea bucurându-mă de ea la fiecare moment ivit!
Încep să cred că zăpada în Bucureşti este o fericire doar pentru copii şi copilăria lor.
Totuşi, fiecare îşi are scopul său, aşa că, probabil şi această "tăcere a culorilor" înseamnă ceva pentru viitor.
În această după-amiază, în timp ce mă întorceam acasă de la şcoală am avut parte de ceva care m-a pus pe gânduri şi mi-a dat o oarecare nostalgie combinată cu amintiri care au trezit anumite sentimente.
Mergând pe străduţele încărcate de un imens ALB, cu muzica mea-n urechi fiind convinsă că absolut nimic nu-mi mai poate distrage atenţia şi concentrarea asupra versurilor melodiei 2pac-changes, observ 3 fetiţe drăgălaşe care aveau undeva între 6-8 ani, toate îmfofolite bine cu gecuţele lor roz, mănuşele şi toate accesoriile potrivite pentru vremea asta şi pentru o joacă în zăpadă. Acum probabil vă gândiţi de ce am rămaş aşa uimită de ele. Pentru că se întreceau în "cel mai frumos omuleţ de zăpadă", în grădiniţa lor din faţa blocului. Acel Om de Zăpadă care este lucrat de mâinile copiilor tranformându-se într-un om adevărat cu sentimente şi haine, dar cu ochii din cărbuni şi nas de morcov şi care din păcate trăieşte prea puţin, însă se bucură de fiecare moment de iubire pură din partea celor micuţi.Aceste fetiţe mi-au amintit de mine când eram şi eu puţin mai mică, decât sunt acum, şi mergeam iarna cu naşii mei, pe care îi iubesc şi mă iubesc, cu săniuţa pe "derdeluşurile" Pajurei, săniuţa fiind singura maşină pe care mi-o doream şi o deţineam pe vremea aceea bucurându-mă de ea la fiecare moment ivit!
Încep să cred că zăpada în Bucureşti este o fericire doar pentru copii şi copilăria lor.
Totuşi, fiecare îşi are scopul său, aşa că, probabil şi această "tăcere a culorilor" înseamnă ceva pentru viitor.
"Niciun fulg de zăpadă din avalanşă nu se simte vinovat." - Stanislaw Jerzy Lec -
La cum ninge afară cred că fetiţele s-au transformat în oameni de zăpadă... :D
RăspundețiȘtergerehai la joacă în zăpadă! :D
RăspundețiȘtergere@machiaveliq: Nu mai aveau mult :)) dar erau simpatice răău:D
RăspundețiȘtergere@KirstDay: :D Facem omuleţi de zăpadă??