Lucrez de la 16 ani, am terminat liceul ca orice om normal la 18 ani si inca sunt in campul muncii, actual 31 de ani.
Au trecut ceva ani de cand am tot jonglat cu interviurile, oameni care faceau parte din toate categoriile si experiente de la a freca podeaua cafenelei in care lucram pana la a sta de vorba cu persoanele publice (eu fiind in spatele tejghelei de la care se vand bilete pentru film si popcorn) sau a sta cu laptopul in brate, facandu-mi treaba de corporatista.
Toate astea fara facultate. Toate astea fara a avea nota zece la purtare. Toate astea luandu-mi un an pauza, asa l-am numit eu, dupa terminarea liceului, in speranta ca voi gasi o facultate care sa imi placa. Toate astea invatand cat sa nu creez probleme si sa trec clasa.
Acum probabil o sa spuneti ca de aceea am spalat podele. Gresit. Le spalam pentru ca inca eram in liceu si mi-am dorit foarte tare sa am banii mei de buzunar si sa lucrez la Starbucks. De prin clasa a 10a ador sa beau cafea si cand am auzit ca exista acest lant de cafenele, mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu acolo sa muncesc, sa vad cum e. Si am ajuns. A fost o perioada frumoasa din viata mea, obositoare pentru ca mai mergeam si la scoala, dar cel putin am invatat sa fac cafea si sa vorbesc cu oamenii nervosi fara sa ma pierd.
Da, munceam si mergeam la liceu in paralel, pana cand mi-am dat seama ca vine bacalaureatul peste mine si totusi, trebuia sa depun putin efort, sa nu cumva sa il mai dau o data.
L-am dat, l-am si luat si in urma cu cateva zile mi-am ridicat si diploma de licenta, unde am vazut si foaia matricola din liceu. Si atunci m-a lovit si mi-am adus aminte de cum eram eu in scoala.
Mi-am adus aminte ca nu ajungeam la primele ore pentru ca dormeam, mi-am adus aminte ca mai chiuleam de la orele de muzica si mergeam sa joc baschet, mai chiuleam cu colegii doar pentru ca nu aveam chef de vreo ora, care pe vremea aia era importanta.
Faceam toate lucrurile astea si parintii mei stiau. Stiau pentru ca imi tot spuneau o vorba care mi-a ramas si acum in minte:
"Inveti pentru tine, nu pentru noi".
Invatam pentru mine in stilul meu, acolo unde nu stiam, pur si simplu eram multumita cu nota cinci si cu toate astea, muncesc si cred ca ma duce cat de cat capul.
Sunt ambitioasa si la fiecare loc de munca am vrut sa imi fac treaba cat mai bine, chiar daca mai luam si cate un cinci si nu am terminat facultatea la timpul ei.
Si mi-a iesit.
In toti acesti ani, de la 18 ani pana la 31, am lucrat in mall, am lucrat in call center si acum lucrez in corporatie si am inteles un lucru.
Nu s-a pus niciodata presiune pe mine si familia m-a invatat ca mai bine ma dau cu capul singura de perete, decat sa mi se spuna ce sa fac si apoi sa arunc vina pe ei. Si asa am facut. Nu intotdeauna am luat cele mai bune decizii, dar am invatat din ele. Nu mi s-a cerut sa am zece pe linie, ci sa invat si sa termin scoala, pentru ca, bineinteles, tot pentru mine o fac. Nu mi s-a cerut sa ma duc imediat la faculate, dar am inteles apoi, ca, pana la urma, o bucata de hartie, conteaza. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa conteze atat de mult in zilele noastre daca nu esti inginer, doctor, avocat si mai numiti voi alte meserii care sunt dependente de multa carte si note bune.
Nu sunt in masura sa dau sfaturi, nu am copii si nu stiu cand si daca voi avea, insa, experienta mea si cand am vazut mediile pe care le-am avut in liceu, m-a pus pe ganduri si am realizat ca se poate.
Se poate sa te angajezi si daca ai nota noua, ca medie la purtare, se poate sa te angajezi si sa te descurci cu banii din salariu, chiar daca ti-a dat profa de muzica nota patru si se poate sa ajungi sa ai un loc de munca decent chiar daca ai media mai mica de nota zece la examenul de bacalaureat.
Totul tine de tine si daca nu ai alte surse care sa te faca sa te simti ca o oala sub presiune.
Daca vrei sa inveti, vei invata singur si vei lua nota zece, fara ca mama sa stea pe capul tau zi de zi, daca vrei sa inveti sa iei nota sase, cu sau fara gura mamei tale, atat vei lua.
Inteleg ca suntem diferiti si ca fiecare se comporta diferit in functie de context, insa pe mine m-a lovit o realitate dupa 13 ani. Ca poti ajunge undeva (nu imi este clar nici acum unde), indiferent de notele pe care le-ai luat si media de la sfarsit de an.
Da, am terminat facultatea la 30 de ani si nu am niciun regret. Nu simt ca as fi putut sa fac mai bine de atat, poate doar sa incep sa fiu mai atenta la ce se intampla in jurul meu, dar asta este alta discutie.
Iar pe final, cred ca ce este mai important, este sa fii curios si odata ce ti-ai ales sa faci ceva, sa iti dai interesul sa faci o treaba buna si sa iti lasi amprenta. Fie ca este o amprenta doar pentru tine, fie ca este remarcata si de alte persoane.
Acum, spuneti-mi, cat de mult v-au stresat notele? Si de ce?
Va imbratisez de la distanta!
Pe mine ma gasiti pe:
Nu m-au stresat deloc notele, am invatat ce mi-a placut si nu m-am oprit din invatat nici dupa ce am terminat scoala. Am o facultate dar fara diploma, ca nu m-a interesat. Privind in urma, mi-ar fi placut totusi sa invat putin mai mult la geografie si engleza, cred ca m-ar fi ajutat. Desigur, nu m-a intrebat nimeni ce note am avut in scoala, a contat doar pentru mine ce si cat stiu, pentru ca asa cum spune un vlogger foarte smart care isi ia hate pe nedrept "ce ai in cap nu poate sa iti ia nimeni".
RăspundețiȘtergereCred ca asta conteaza, sa nu te opresti din invatat. :)
Ștergere