Treceți la conținutul principal

Presiunea de a lua note mari si teama de a nu putea sa te angajezi




 Lucrez de la 16 ani, am terminat liceul ca orice om normal la 18 ani si inca sunt in campul muncii, actual 31 de ani.


Au trecut ceva ani de cand am tot jonglat cu interviurile, oameni care faceau parte din toate categoriile si experiente de la a freca podeaua cafenelei in care lucram pana la a sta de vorba cu persoanele publice (eu fiind in spatele tejghelei de la care se vand bilete pentru film si popcorn) sau a sta cu laptopul in brate, facandu-mi treaba de corporatista.


Toate astea fara facultate. Toate astea fara a avea nota zece la purtare. Toate astea luandu-mi un an pauza, asa l-am numit eu, dupa terminarea liceului, in speranta ca voi gasi o facultate care sa imi placa. Toate astea invatand cat sa nu creez probleme si sa trec clasa.

Acum probabil o sa spuneti ca de aceea am spalat podele. Gresit. Le spalam pentru ca inca eram in liceu si mi-am dorit foarte tare sa am banii mei de buzunar si sa lucrez la Starbucks. De prin clasa a 10a ador sa beau cafea si cand am auzit ca exista acest lant de cafenele, mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu acolo sa muncesc, sa vad cum e. Si am ajuns. A fost o perioada frumoasa din viata mea, obositoare pentru ca mai mergeam si la scoala, dar cel putin am invatat sa fac cafea si sa vorbesc cu oamenii nervosi fara sa ma pierd.


Da, munceam si mergeam la liceu in paralel, pana cand mi-am dat seama ca vine bacalaureatul peste mine si totusi, trebuia sa depun putin efort, sa nu cumva sa il mai dau o data.

L-am dat, l-am si luat si in urma cu cateva zile mi-am ridicat si diploma de licenta, unde am vazut si foaia matricola din liceu. Si atunci m-a lovit si mi-am adus aminte de cum eram eu in scoala.

Mi-am adus aminte ca nu ajungeam la primele ore pentru ca dormeam, mi-am adus aminte ca mai chiuleam de la orele de muzica si mergeam sa joc baschet, mai chiuleam cu colegii doar pentru ca nu aveam chef de vreo ora, care pe vremea aia era importanta.

Faceam toate lucrurile astea si parintii mei stiau. Stiau pentru ca imi tot spuneau o vorba care mi-a ramas si acum in minte:

"Inveti pentru tine, nu pentru noi".

Invatam pentru mine in stilul meu, acolo unde nu stiam, pur si simplu eram multumita cu nota cinci si cu toate astea, muncesc si cred ca ma duce cat de cat capul.

Sunt ambitioasa si la fiecare loc de munca am vrut sa imi fac treaba cat mai bine, chiar daca mai luam si cate un cinci si nu am terminat facultatea la timpul ei.


Si mi-a iesit.



In toti acesti ani, de la 18 ani pana la 31, am lucrat in mall, am lucrat in call center si acum lucrez in corporatie si am inteles un lucru.

Nu s-a pus niciodata presiune pe mine si familia m-a invatat ca mai bine ma dau cu capul singura de perete, decat sa mi se spuna ce sa fac si apoi sa arunc vina pe ei. Si asa am facut. Nu intotdeauna am luat cele mai bune decizii, dar am invatat din ele. Nu mi s-a cerut sa am zece pe linie, ci sa invat si sa termin scoala, pentru ca, bineinteles, tot pentru mine o fac. Nu mi s-a cerut sa ma duc imediat la faculate, dar am inteles apoi, ca, pana la urma, o bucata de hartie, conteaza. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa conteze atat de mult in zilele noastre daca nu esti inginer, doctor, avocat si mai numiti voi alte meserii care sunt dependente de multa carte si note bune.


Nu sunt in masura sa dau sfaturi, nu am copii si nu stiu cand si daca voi avea, insa, experienta mea si cand am vazut mediile pe care le-am avut in liceu, m-a pus pe ganduri si am realizat ca se poate.


Se poate sa te angajezi si daca ai nota noua, ca medie la purtare, se poate sa te angajezi si sa te descurci cu banii din salariu, chiar daca ti-a dat profa de muzica nota patru si se poate sa ajungi sa ai un loc de munca decent chiar daca ai media mai mica de nota zece la examenul de bacalaureat.

Totul tine de tine si daca nu ai alte surse care sa te faca sa te simti ca o oala sub presiune.

Daca vrei sa inveti, vei invata singur si vei lua nota zece, fara ca mama sa stea pe capul tau zi de zi, daca vrei sa inveti sa iei nota sase, cu sau fara gura mamei tale, atat vei lua.


Inteleg ca suntem diferiti si ca fiecare se comporta diferit in functie de context, insa pe mine m-a lovit o realitate dupa 13 ani. Ca poti ajunge undeva (nu imi este clar nici acum unde), indiferent de notele pe care le-ai luat si media de la sfarsit de an.

Da, am terminat facultatea la 30 de ani si nu am niciun regret. Nu simt ca as fi putut sa fac mai bine de atat, poate doar sa incep sa fiu mai atenta la ce se intampla in jurul meu, dar asta este alta discutie.


Iar pe final, cred ca ce este mai important, este sa fii curios si odata ce ti-ai ales sa faci ceva, sa iti dai interesul sa faci o treaba buna si sa iti lasi amprenta. Fie ca este o amprenta doar pentru tine, fie ca este remarcata si de alte persoane.



Acum, spuneti-mi, cat de mult v-au stresat notele? Si de ce?


Va imbratisez de la distanta!

Pe mine ma gasiti pe:

instagram

facebook

youtube

Patreon



litera.ro drmax.ro/ f64.ro

Comentarii

  1. Nu m-au stresat deloc notele, am invatat ce mi-a placut si nu m-am oprit din invatat nici dupa ce am terminat scoala. Am o facultate dar fara diploma, ca nu m-a interesat. Privind in urma, mi-ar fi placut totusi sa invat putin mai mult la geografie si engleza, cred ca m-ar fi ajutat. Desigur, nu m-a intrebat nimeni ce note am avut in scoala, a contat doar pentru mine ce si cat stiu, pentru ca asa cum spune un vlogger foarte smart care isi ia hate pe nedrept "ce ai in cap nu poate sa iti ia nimeni".

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Cum m-a schimbat anul pandemic?

 A trecut un an de când stăm în casa. Câteodată puțin în casă, câteodată prin plimbări, câteodată chiar majoritatea timpului DOAR în casă. A trecut un an de când s-a schimbat cu totul viață mea și a tuturor. A trecut un an de când a trebuit să ne regândim stilul de viață, în așa fel încât să nu ne lăsăm afectați foarte mult de pandemie și să încercam pe cât de mult posibil să ne protejăm și să rămânem sănătoși.  Un an pandemic în care nu m-am gândit că o să mă afecteze sau că se vă schimba în totalitate ceva, însă am zis că dacă tot am conștientizat că au intervenit modificări în viața mea, poate că ar fi bine să îmi fac și curaj să vorbesc despre asta.  Ce s-a întâmplat mai exact? În primul rând: mi-am luat inima în dinți și am realizat vlogul DeVinaEsteIza . Mă gândeam de ceva timp să pornesc și pe calea asta video, însă nu am avut tupeu, iar primul lockdown, din cauza Sars Cov2, mi-a dat de gândit și am început să filmez. Sper să meargă toată treaba asta într-o direcție bună. Vă las

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022