Aseară am pățit o "nepățită" și am zis că poate se rezolvă de la sine (deși știam sigur că nu are cum) și nu voi fi nevoită să merg la stomatolog. Până de dimineață am reușit să scot ideea asta din cap, pentru că mă aflu printre oamenii care nu merg de bună voie și nesiliți de nimeni la doctorul de dințișori, însă sunt conștientă atunci când chiar am nevoie să merg.
Motiv pentru care, în dimineața aceasta am început să caut un cabinet aproape de mine și știam că este unul chiar la câteva blocuri distanță. L-am găsit pe Google, am găsit și un nr de telefon și am sunat la nr pe care mi-l recomanda Google-ul. Nu a răspuns nimeni. În pozele de pe Maps, aveau și o poză cu reclama cabinetului, unde erau două numere de contact, așa că, am decis să sun la cel de al doilea.
Mi-a răspuns o doamnă, nu foarte entuziasmată (din ce am dedus din tonul dumneai) că este sunată, i-am explicat despre ce este vorba și am întrebat ce este de făcut. Răspunsul a fost unul logic, că trebuie mai întâi să mă vadă pentru că, adaugă "pacienții zic una și alta vedem noi", deși eu nu m-am opus reacției normale de a programa un consult. Ca să ne înțelegem, nu am cerut un diagnostic PE MOMENT. Am trecut cu vederea și apoi am întrebat care este costul unei consultații, ca să am și bani cash la mine, în caz de orice. Așa îmi place mie, să fiu pregătită. Face o pauză după întrebarea mea, deși din punctul meu de vedere, dacă ești doctor/recepționeră, ar trebui să știi care sunt prețurile, nu? Îmi răspunde: "Hm, 50 de lei.". Bun, următoarea rugăminte a fost să îmi spună dacă mă poate primi azi sau când mă poate programa, moment în care îmi răspunde la fel de dezinteresată de interesul meu de a veni la consult că nu știe să îmi spună în momentul acesta și că să sun după ora 13:00, pentru că atunci ajunge la cabinet. Îi mulțumesc pentru timpul acordat, urez o zi frumoasă și spun că revin cu apel.
Imediat ce închid, mă sună înapoi numărul la care am apelat prima dată.
Răspund, se prezintă, dar nu am înțeles exact ce a zis pentru că era zgomot și atunci spun că am vrut să contactez cabinetul X pentru a mă vedea un medic stomatolog. Îi explic ce mi s-a întâmplat, îmi spune că, da, trebuie să mă vadă (totuși, nu înțeleg de ce e nevoie să explice asta. Oare sunt oameni care cer să se uite la dinții lor prin telefon? :)) ) și apoi să vedem ce este de făcut. Toate bune și frumoase, întreb același lucru, cât costă consultația, deși în capul meu, nu mai vedeam sensul întrebării, dar era acolo! A spus că este gratuită consultația. Gratuită! După ce doamna de mai devreme a spus că este 50 de lei și repet ACELAȘI cabinet stomatologic. Am zis să încerc și să mă programez și mi-a răspuns pe moment când mă poate vedea. Zis și făcut, programare realizată și aștept să văd cum se rezolvă situația mea cu dințișorii.
Până una alta, întrebarea mea este: cum este posibil ca la același cabinet, să mi se ofere două răspunsuri complet diferite în privința tarifului? Vi s-a întâmplat așa ceva?
Dacă vreți să mă susțineți și să susțineți facerea dințișorilor mei, puteți contribui pe Patreon.
Acestea fiind zise, vă îmbrățișez de la distanță!
În rest, mă mai găsiți și pe:
Sunt medici care au contracte cu mai multe cabinete si atunci aceea au tariful lor. Cred ca se aplica in functie de ce medic te vede
RăspundețiȘtergerePosibil și asta, dar cum vorbeam pe grup, putina transparenta nu ar strica. Pup!
ȘtergereOh la la, ce chestie. Eu de acum am un medic la care sunt fidelă ca sa zic asa, de vreme ce am istorie cu dinții si lucrarile la ei. Nu mi s-au întâmplat din astea, însă despre dezinteresul sau sictirul personalului aș putea spune și eu multe. Ca la noi la nimeni! Mie mi s-a întâmplat o faza absurdă intr o policlinică când doar voiam sa cer o informație dar o duduie(probabil bagata pe pile acolo de curând) nici nu știa despre ce vorbesc, adică cunoaștem eu mai multe din exterior despre programul și serviciile lor decât ea. 😅 Dar tonul ei și felul cât era de intepata m-a dat pe spate și nu mai era mult și avea ea nevoie de analize în locul meu 😆😆
RăspundețiȘtergereOfff! Eu nu pot sa înțeleg atitudinea asta. Și eu am lucrat aproape 5 ani in call center și tot nu răspund asa urat. :))))
ȘtergereProbabil sunt mai mulți medici acolo și au tarife diferite.
RăspundețiȘtergereEu am găsit un medic super bun în zonă, foarte atent și crede-mă că foarte puțini sunt ok.
Am fost cândva la un cabinet renumit din Sinaia (afacere de familie) și am zis că nu mai merg în veci acolo.
Este greu sa găsești pe cineva în care sa ai și încredere. :( pup!
ȘtergereAtitudinea, disponibilitatea, tonul contează întotdeauna, dar tocmai asta nu înțeleg unii. Merg mai degrabă pe principiul ”ai nevoie de mine” nu ”îmi pot face încă un client”. Ceea ce, mi se pare foarte greșit și urât. Oricum avem de unde alege, prin urmare, cred că ei sunt cei care pierd, dacă noi reușim să nu ne oprim la prima încercare. Sunt convinsă că a fost o lecție din care ai învățat și tu și noi.
RăspundețiȘtergereSucces și sănătate!
Ai foarte mare dreptate! Și din fericire, chiar dacă am ales doctorul care a spus ca este consultația gratuita, am fost foarte mulțumită.
ȘtergereWow asta da experiență. Nu mi s-a întâmplat ce-i drept să sun și să primesc 2 tarife, dar la partea cât de sictirite sunt unele asistente/recepționeră mi s-a întâmplat dese ori
RăspundețiȘtergereCe mi se pare mai interesant, e ca eu cred ca mi-a răspuns fix o doamna doctor.
Ștergere