Treceți la conținutul principal

Irina Costea: 6 moduri în care coaching-ul mi-a schimbat viața pentru totdeauna


 


Irina, pe lângă faptul faptul că are un site minunat, îmi este și prietenă. Ne cunoaștem încă din liceu și pot să spun că de pe atunci mi-a plăcut de ea și atitudinea ei. 




De data aceasta am avut onoarea să scrie pentru blog-ul meu și o să vă las să citiți 6 moduri în care coachin-ul i-a schimbat viața! Tot ce pot eu să spun, este că, după ce am citit articolul pe care mi l-a oferit, rămân cu aceeași impresie pe care o am încă de mult, că este o persoană puternică și inteligentă. Acum aș vrea să adaug doar că mi se pare că a devenit o femeie și mai puternică.

Vă las să citiți și să accesați website-ul Irinei și apoi să ne lăsați în comentarii opiniile voastre.


Eram în mijlocul unei depresii oribile postpartum, fãceam terapie de 4 ani, dar nimic nu părea să funcționeze. Viața mea se învârtea de sus în jos atât de repede, încât eram la marginea înecului. Și poate nu doar metaforic, ci și literal. Cu un copil de un an bolnav si înfășurat în jurul gâtului meu 24/7, cu 3-4 ore de somn întrerupt pe noapte în ultimul an, fiind singurã cu soțul și fiul meu într-o țară străină, ne-am petrecut Crãciunul în camera la camera de gardã și Anul Nou din nou la camera de gardã, am simțit că abia mai respir.

De fapt, nu eram sigurã că vreau să respir din nou. Într-o noapte, când îmi legănam pentru a suta oară copilul bolnav, am început să îmi doresc să nu mai fiu în viață pentru că nu puteam să duc nicio zi. Și cu acel gând am realizat profunzimea depresiei mele. Câteva zile mai târziu, un accident de uz casnic în care am avut impresia pentru câteva secunde că fiul meu va muri, mi-a schimbat perspectiva pentru totdeauna.

În timp ce eram în spital cu el, recunoscătoare pentru faptul că a fost doar o sperieturã foarte mare și că va fi bine, am ajuns să-mi dau seama că, dacă doream ca fiul meu să fie bine, trebuia si eu sã fiu bine.

Așadar, când am ieșit din spital, am început o specializare în Psihologie Pozitivă și am angajat un Coach.

Trebuie să subliniez că anii de terapie m-au ajutat în moduri în care nici măcar nu am putut începe să realizez, începând cu faptul că aveam deja un mare simț al conștientizării, că eram în contact cu rănile din copilărie și cu factorii declanșatori. Dar ceea ce s-a întâmplat în continuare a dus transformarea mea la nivelul următor.


  1. Coachingul mi-a arătat importanța recunoștinței

Prima lecție pe care mi-a adus-o coaching-ul a fost importanța recunoștinței. O practicam deja din punct de vedere al psihologiei pozitive, dar nu o simțeam cu adevărat. Când eram în spital cu fiul meu, recunoștința a fost lucrul care a pus totul în mișcare. Când l-am văzut pe fiul meu în siguranță, mi-am dat seama cât de recunoscătoare sunt pentru el, pentru tot ceea ce am în viața mea. De la confortul casei noastre, la sprijinul imens al soțului meu, la faptul că, deși am avut un an dur, fiul nostru este sănătos și nimic altceva nu mai contează cu adevărat.

Așadar, în timp ce practicam recunoștința în fiecare zi, coachul meu mi-a spus ceva într-o singură sesiune care facut clic cu adevărat: recunoștința nu înseamnă că trebuie să simți o bucurie imensă în fiecare secundă a zilei, ci mai degrabă să vezi lucrurile mici, să le recunoști, pentru că avem tendința să le ignorãm. Și, pe de altă parte, ne pasă atât de mult de fiecare lucru negativ.

Deci, lecția a fost că prin recunoștință, începi să vezi echilibrul din viața ta. Există lucruri neplăcute și există lucruri bune mici și mari. Este un proces, dar într-o zi te vei surprinde apreciind mai mult râsul partenerului tău, mai multe zâmbete ale copiilor tăi, mai multe momente calme și liniștite după ce copiii au adormit, o masă bună sau o plimbare plăcută.


  1. Coaching-ul mi-a dat perspectivă

Terapia m-a ajutat să-mi înțeleg rănile și să-mi vindec copilul interior, dar combinatã cu coachingul, rezultatele au fost uimitoare. Înțelegeam, în sfârșit, cum să-mi integrez trecutul în viitorul meu. Cum rănile mele pot fi rampele mele de lansare, și cum „esecurile” sunt de fapt cele mai mari puncte de cotitură ale mele.

După primele 2 ședințe cu coachul meu, am înțeles că vreau să devin și eu coach, să aduc oamenilor ceea ce mi-a adus coachingul. Esențialã a fost legătura cu ea, am împărtășit câteva părți din poveștile noastre și m-am simțit în siguranță, m-am simțit înțeleasã și nu numai din punct de vedere psihologic, ci și din punctul de vedere al unei femei, care a fost acolo.

Ea era mai departe decât mine în propria ei călătorie, dar înțelegând cum au ajutat-o ​​rănile ei, am început să văd că, deși lucrurile sunt uneori greu de dus, ele sunt probabil binecuvântări ascunse.

S-ar putea sa nu vezi fix atunci de ce faptul cã ti-ai vazut copilul aproape dându-si viata este o lectie, dar când te vei uita in urma peste ceva timp, vei vedea cum a dus asta la construirea rezilientei tale si cum te-a modelat pe tine, varianta ta de azi.

Coachul meu m-a ajutat să înțeleg puterea lui ACUM. Cum ACUM este întotdeauna momentul potrivit pentru a acționa, pentru a crește, pentru a te extinde, pentru a deveni cine vrei să fii.


  1. Coachingul m-a învățat să-mi pun la îndoială credințele limitative

Coachingul m-a învățat că suntem conduși de propriile noastre credințe, așa că de ce să nu facem acele credințe sã lucreze pentru noi decât împotriva noastrã?

Credințele ne pot doborî sau ne pot ridica. În timp ce fãceam coaching, mi-am dat seama că trăiam în propriul meu cap, trăiam după reguli pe care le-am dobândit de la altii: cum ar trebui să-mi cresc copilul (în ciuda propriilor instincte), cum ar trebui să arate maternitatea, cum să simt, cum ar trebui să lucrez și așa mai departe. Și aceste credințe au creat un conflict uriaș între ceea ce TREBUIE să fac și modul în care am simțit să fac lucruri. De îndată ce am înțeles cum mă limitam, presiunea a dispărut și am început să mă relaxez mai mult, să fiu mai în contact cu mine, cu dorințele mele și cu modul meu propriu de a face lucrurile.


  1. Coachingul m-a învățat să renunț la control

În timp ce toată viața mea am fost mândrã de cât de „control freak” sunt, cât de mult mă țin de dragostea mea pentru ordine, în coaching mi-am dat seama cât de vulnerabilã eram cu adevărat și cum încercam să mă protejez de a fi rănitã iar si iar.

Suntem învățați (credințe limitative, much?!) că a fi vulnerabili înseamnă că suntem slabi și, în niciun caz nu ar trebui să permitem oamenilor să vadă slăbiciunile noastre, deoarece vor profita de noi.

Da, rănirea este inevitabilă. Da, uneori viața te lovește tare. Dar dacă trăim într-o apărare constantă, ne lipsim atâtea lucruri! Ne lipsim de fiorul și entuziasmul necunoscutului, ne lipsim de bucuria pură de a fi în viață.

Indiferent cât de mult alergăm, nu ne putem ascunde de durere și de momentele grele. Și chiar dacă alergăm, ele ne vor prinde și ne vor lovi puternic. Pentru că, dacă nu ne permitem SĂ SIMȚIM, fie cã este o emoție pozitivă, fie o emoție negativă, ne blocăm. Devenim amorțiți și da, este un loc nedureros, dar este și un loc nefericit.

Așadar, dacă mă cunoști, știi cât de mult laud pierderea controlul. Deoarece nu există controlul, este doar o iluzie. Nu putem controla un rezultat, îl putem influența doar. Și cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât presiunea dispare mai repede și cu atât mai repede vine ușurința.


  1. Coachingul mi-a arătat cum creăm în timp ce vorbim

Primul lucru pe care mi l-a spus coachul meu a fost să îmi notez obiectivele, temerile, visele, cele mai sălbatice vise.

Chiar dacă începutul a fost puțin mai lent, imediat ce am început să scriu, claritatea s-a dezlănțuit. Cu cât am scris mai mult, mi-am dat seama că nu știu despre mine, despre visele și temerile mele. De fapt, mi-am dat seama că mi-a fost frică să visez. Mi-am dat seama cât de înlănțuitã eram de temerile mele de a fi rănitã.

Am făcut rău oamenilor în trecut, am fost rănitã de oameni în trecut și durerea a fost purtată cu mine de-a lungul anilor.

Am început să înțeleg că aveam nevoie să iert oamenii care mă răneau, pentru că, știi, avem cu toții propriile traume, răni, declanșatoare și NU ESTE PERSONAL. Ei mă răneau si asta nu nu era despre mine, era despre ei înșiși și atât.

Dar cel mai greu lucru de făcut a fost faptul că trebuia să mă iert pentru că eu am rănit alți oameni. A trebuit să trăiesc cu mine și să înțeleg că rănirea lor era legată de mine.

Da, coachingul mi-a adus asta. Coachingul combinat cu terapia face minuni, credeți-mă.


  1. Coachingul mi-a arătat că încrederea în sine este o abilitate, nu o trăsătură de personalitate

În fiecare moment din viața mea m-am îndoit de mine. Îndoiala de sine era tovarășul meu, îndoiala de sine era ceea ce știam, ceea ce eram. Unii mã vedeau super puternicã, dar eu eram atât de mică, atât de rănită, si aveam atât de multă nevoie de dragoste, în special deiubirea de sine.

Am avut relații toxice toată viața: prietenii, dar mai ales relații romantice. Nevoile mele de dragoste și de sentimentul de a fi suficientã erau IMENSE, așa că mă agățam practic de oricine privea în direcția mea.

Coachul meu este o femeie extraordinară care, cu răbdare, mi-a arãtat modul în care aș putea descoperi iubirea de sine. Zi de zi, pas cu pas, ea a fost acolo când aveam nevoie de îndrumare.

Construirea iubirii de sine și a încrederii în sine nu se întâmplă într-o singură zi. Începe cu a te vedea făcând o mulțime de lucruri, începe cu a-ți oferi bunătate atunci când simți că nu meriti.

Începe prin a întoarce bunătatea pe care o dai celorlalți, față de tine. Si pentru cineva care se dobora constant, asta a fost cea mai mare lectie a mea.

Dar ceva magic s-a întâmplat după ce am început să merg în directia iubirii de sine. Încrederea în sine a început să apară. Pentru că mi-am înțeles valoarea chiar și în cele mai întunecate momente ale mele. Chiar și când am simțit că nu merit nimic, ȘTIAM că persoana care face lucruri bune se află acolo. Și cel mai important lucru este faptul că NIMENI nu poate veni la mine și să spună cine sunt sau cine nu sunt, pentru că la naiba, doar eu știu prin ce am trecut. Cum m-am simțit, cum mă simt, cât de departe am ajuns.


Și știind cine ești, cu bune și cu rele, îți permite să stabilești limite sănătoase. Și ãsta e un super truc. Înveți să spui „nu” când ai chef, înveți că ai nevoie de timp liber pentru a fi o mamă grozavă, un partener extraordinar, un copil minunat pentru părinții tăi, un bun prieten pentru prietenii tăi.

Coaching-ul nu este o meserie, coaching-ul nu este un domeniu de expertiză. Coachingul este un stil de viață. „The coach approach” poate fi aplicat în ORICE domeniu al vieții tale.







Comentarii

  1. Foarte bune îndemnuri aici! Mă bucur că am citit articolul ăsta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Coaching-ul este un stil de viață! Ei bine, da, aceasta este chintesența!
    Felicitări pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  3. Best ways to make money from playing video slots - WorkPaperMoney
    How To Make Money 논산 출장샵 from Slots — When หารายได้เสริม it comes to 하남 출장안마 gaming, 경상북도 출장안마 the casino industry has 김포 출장마사지 some pretty high-quality slots. However, this doesn't mean that

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!