Treceți la conținutul principal

Cum a fost la salon în starea de alertă



Văd că ușor, ușor începem să ieșim din carapacea noastră și să ne repunem viața pe picioare.

Nu cred că s-au schimbat multe la mine, adică tot pe acasă stau mai mult, dar ies la alergat fără declarație și am reușit să mă văd cu prietenii, în sfârșit!

Una peste alta, ca orice fată, de-abia așteptam să se deschidă saloanele de frumusețe (pe lângă sala de fitness, încă aștept!), iar în clipa în care s-a dat liber la frumusețe, mi-am făcut și eu o programare. Inițial am vrut pensat și tuns. S-a rezolvat pentru pensat imediat, nu mă așteptam să fie fix în aceeași zi, iar când am întrebat pentru tuns, mi s-a recomandat să vin cu 20 de minute mai devreme față de ora la care eram programată pentru cosmetica. 

sneakerindustry.ro

Bun, eu am crezut că acele 20 de minute s-au stabilit că fiind o programare. Greșit. De fapt, au spus așa, în cazul în care doamna de la coafor se va elibera. Ce credeți? Doamna de la coafor nu se eliberase, așa că am fost rugată să aștept afară (era o zi în care bătea vântul de te sufla de pe stradă) până când vine oră la care chiar aveam programare. 

După ce am ieșit de la cosmetică am fost întrebată dacă vreau să aștept în continuare afară, repet, în vânt, până când POATE se va elibera un loc.


Am refuzat și am refuzat și o programare pentru altă zi.

Am sunat la un alt salon din cartier, unde mi s-a zis sincer că zilele acelea sunt foarte multe programări și dacă doresc să mă programez săptămână următoare. Am apreciat sinceritatea și faptul că mi s-a propus o programare decentă.

decorino.ro

Așadar, sunt convinsa că toți au avut de pierdut în perioada aceasta, însă recomandarea mea este ca toată lumea să rămână "profi". Nu poți să pui un client să aștepte, doar în speranța că poate cineva se va elibera. 

Voi ați fost pe la salon de când s-au deschis? Ați întâmpinat vreo dificultate sau cum vi s-a părut atmosfera?


Pe mine găsiți și pe:


Hugs!


adona.ro



Comentarii

  1. Si eu sunt curios cum vor gestiona antreprenorii toata aceasta situatie. Cred ca aia buni vor mari clientela.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! Si nu e de blamat! Dar sa ramana si cu putin respect. :D

      Ștergere
  2. Eu nu mai merg la salon de ani de zile. Am învățat să îmi fac singură tot ce am nevoie, tocmai pentru că mereu aveam nemulțumiri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am văzut că te-ai tuns. Ești bella. Eu nu merg la salon de obicei. Din când în când la pensat și la epilat când sunt în țară. De asta chiar aș avea gravă nevoie acum. 😂

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu inca nu am ajuns la salon. In schimb, Sebi a fost la frizerie. Si la noi s-au bagat cateva reguli: atat clientul cat si angajatul trebuie sa poarte masca si manusi, iar clientul mai trebuie sa completeze o foaie cu datale personale si cu ziua si ora la care a fost prezent in salon.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fel și fel de reguli :)))). Nu înțeleg ce ar putea face cu datele personale.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a fost la munte când am plecat pentru prima dată singură?

  Fiecare om trece prin diverse perioade în viață și deciziile pe care le ia nu se explică neapărat pe moment, însă ceva mai târziu vor fi înțelese. Așa cred că m-am trezit și eu, după ce am fost într-o mică excursie cu una din prietenele mele, că mi-aș dori să plec efectiv singură. Eu, în mașină cu muzica pe care vreau eu s-o ascult, la drum doar cu bagajele mele în portbagaj și cu gândurile mele. Inițial m-a speriat puțin ideea asta, ce o să fac eu atât timp?! Apoi, gandindu-mă că Raluca, bff-ul din grădiniță, a plecat și în altă ȚARĂ singură, eu n-am motive să mă fâstâcesc atât și să îmi văd de excursia mea. Nu sunt singura și nici ultima fată care pleacă singură undeva și tot citeam fel și fel de articole și mă gândeam cum au curaj. Eu am plecat singură, momentan, doar aici la noi, dar mă gândesc, după toată pandemia și nebunia asta care nu știu cât va mai dura, să încerc să plec și mai departe de România. Bun, ceea ce urmează să vă spun probabil ați mai citit și v-au mai...

32 de momente: versuri devinaesteiza.eu

Nu v-am mintit, am zis ca o sa pun ce mai scriu eu, greu se pot numi poezii, sunt cateva cuvinte aruncate pe unele piese pe care le mai ascult, instrumentale care apar de nicaieri sau pur si simplu ganduri aruncate impreuna. De ziua mea am scris asta: Si cand nu mai poti Mai poti putin Dar te-ai saturat sa auzi ca tu contra valurilor inoti Inima-ti pompeaza, sufletul alearga si gandul iti viseaza Renunta se aude, lupta iti este la indemana Cand vrei sa fugi, vrei sa auzi: "Ce mi-ar placea sa ramana." Si te sperii si te inchizi si sentimtele te tin de mana. 32 de ganduri, 32 de sentimente, 32 de ierni si toate incotro s-o iei? Si asa inveti. Inveti sa dansezi, inveti sa iti permiti sa inoti cu valul Inveti sa visezi, chiar daca toti vor doar sa fii prezent Inveti sa zburzi, indiferent ce simti. Inveti sa simti si sa nu te mint. 32.

Aduc blog-ul la viata cu rime scrise de mine: Avem timp

In urma cu muuulti ani am pornit la drum cu acest blog si pe atunci obisnuiam sa scriu si cateva poezioare, daca le pot numi asa. Pe langa tot ceea ce aberam pe aici, imi mai permiteam sa dau drumul imaginatiei si puneam pe "foaie" cateva versuri care sa rimeze, speram eu. Nu am mai scris de mult in acel stil, stilul pe care il puteti citi aici , asa ca, am zis ca poate e timpul sa reiau aceasta pasiune. De obicei ma pun sa ascult cateva piese si ma opresc la una care ma inspira si scriu pe acel ritm. Nu stiu cat de bine sau rau imi iese, dar ceva tot iese.  Poate ca la urmatoarele o sa va spun ce ma mai inspira, insa pana atunci, va las randurile de mai jos: Avem timp Pierduti printre cearsaful alb si rece intr-o vara care pare ca nu mai trece nu mai vreau sa plece. ne-atingem sufletele cu privirea mii de inimi care bat in acelasi timp mii se suflete care simt ce n-au simtit la timp si s-au pierdut in golul secundelor numit, dar eu atingerea ta o simt ca-ntrun vis si-atunci ...