Treceți la conținutul principal

Becoming: documentar Michelle Obama


*în timp ce citești, poți să dai "play" piesei de mai jos.


Ieri după ce mi-am încheiat programul și am simțit că vine weekend-ul, pe care îl așteptam de ceva timp, am zis că e timpul să mă relaxez puțin.



Am reușit să fac asta cu gândul că urma să vina și mama acasă, vă povesteam că a trebuit să stea în izolare la seriviciu 14 zile, așa că am băgat laptopul de muncă în geantă după ce mi-am încheiat programul și am pus popcornul la făcut.



Poc-poc-poc! Așa se auzea din cuptorul cu microunde, în timp ce mă uitam pe Netflix să văd ce aș putea să vizionez. Nu știam nici ce îmi doresc mai exact, așa că am dat peste Becoming.



Becoming este un documentar cu fosta prima doamnă a Americii, Michelle Obama. După cum bine știți, probabil mulți dintre voi, aceasta a scris și o carte.

answear.ro

Filmul reprezintă un documentar cu povestea turnelului pe care l-a susținut pentru promovarea cărții. Cartea care poarta același nume sau la noi o găsiți cu titlul "Povestea mea", aparent a fost mai mult decât bine primită și devorată de multă lume. După cum spun sursele, cartea a fost vândută în 10 milioane de copii imediat după lansare.



Recunosc, nu am citit-o, deși am fost tentată de câteva ori, când am văzut-o la colege că o împrumutau de la Bookster, însă carantina a venit peste noi și nu am mai reușit să o comand.



După ce am văzut filmul, am zis că trebuie să cumpăr neapărat cartea, fiindcă m-a ținut cu ochii în televizor până la final.



Michella Obama prezintă detalii din viața ei de când era copil, adolescentă și cum a crescut prin a se ambiționa a fi cea mai buna. Povestește și despre momentul în care l-a cunoscut pe Barack Obama sau cum i s-a zis că nu este pentru ea să meargă la Princeton.



S-a confruntat cu problema rasismului, problemă pe care a depășit-o cu fruntea sus și recunoaște că familia a ajutat-o să fie omul de astăzi.



Poate că nu este cel mai detaliat documentar, însă pe mine una m-a făcut să vreau să citesc și cartea.



Dacă o să îl vedeți, sau dacă l-ați văzut deja să îmi lăsați în comentarii cum vi s-a părut.



Voi ce alte recomandări mai aveți?

Pe mine ma gasiti pe:

Instagram
Facebook
Vlog



Vă îmbrățișez de la distanță!



vivre.ro

lensa.ro

onlinemastery.ro



Comentarii

  1. N-am vazut documentariu, n-am vazut nici filmul, insa m-ai facut curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cartea e super buna. Ti-o recomand! Cat despre documentar, ma voi uita si eu candva. Un documentar misto ar fi Planet Earth, din ce am auzit. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am cartea, însă nu am citit-o. Dar la documentar clar mă uit. �� Mulțumesc de info!

    RăspundețiȘtergere
  4. Il pun si eu pe lista. Pare misto

    RăspundețiȘtergere
  5. O să mă uit și eu la acest documentar. Știam de el, dar niciodată nu am avut cheful necesar de a-l urmări :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!