Treceți la conținutul principal

Dimineața este prielnică pentru cumpărături!


Știi diminețile alea simple în care tot ce îți dorești e să stai la povești, cu o cafea în față și cu prietena ta cea mai bună? Mai ales când e o zi mohorâtă de octombrie și parcă aerul de toamnă te îndeamnă la stat în casă, unde e cald și bine? 
  
 Așa am ajuns eu ieri dimineață la prietena mea cea mai bună din copilărie, mai exact, din clasa I, pe care nu o mai văzusem cred că de vreo 1 săptămână și aveam de bârfit vrute și nevrute. Așa cum fac două femei când se întâlnesc! Nu ne judecați prea tare, căci am auzit că bărbații fac la fel. 
  
 În timp ce ea îmi prepara cafeaua, eu eram super concentrată pe cumpărături, fiindcă a tot plouat și eu am realizat că nu am nimic de încălțat care să fie oarecum în ton cu noile tendințe, să țină și de cald și să nu mă ud la picioare. Așa că, îmi căutăm liniștită niște botine, când Raluca m-a întrebat ce caut mai exact și am început să îi explic după ce mă uit. Când tot dădeam scroll pe answear.ro prin botinele de damă, s-a oprit pentru o secundă și și-a amintit: 
  
 -Am uitat complet să-ți povestesc de întâlnirea de aseară!!! 
  
 -Aoleo! E de bine sau de rău? 
  
 -De răăău! Adică, poate par superficială, însă am câteva lucruri peste care nu pot să trec: dantura, mâinile să fie curate și noile tendințe de modă.  
  
-Îi mirosea gura?? 
  
 -Din fericire, nu!!! Însă, zici că eram pe stradă cu o sorcovă. A venit super încărcat de culori. Adică, da, ador culoarea roz... PE MINE(!!), dar când vii la întâlnire cu tricou roz, o geacă de fâș roz cu albastrau, o căciulă din aceea de îți acoperă doar mijlocul capului tot roz, mai adaugi și o pereche de șosete roz cu niște banane desenate, ca să-ți acoperi gleznutele cât de cât, I'm so sorry, dar NOT for me! 
  
 -Sorcova vesela... (eu făcând haz de necaz și de întâlnirea care n-a mers prea bine)! De geanta asta ce zici? Sau să-mi iau tot un ghiozdan?  
  
 -Fată! Stai să-ți zic! Mi-a plăcut super mult tipul și cum era așa ca persoană și dacă tot îmi instalasem aplicația answer.ro, am zis să intru și să îi fac niște sugestii fine. 
  
 -L-ai pus să își cumpere costum și o geantă pentru bărbați, cum avea Joey în episodul ăla din Friends??? Ca să nu mai ieșiți deloc?? 
  
 -Iza, fii serioasă, femeie! Deloc! I-am dat niște sfaturi super utile, am intrat la "jeanși bărbați", i-am arătat niște blugi simpli de culoarea aceea de denim, albastru semi-deschis, câteva pulovere mai de toamnă, dar simple și i-am recomandat culori precum un galben muștar sau un albastru navy ori poate un roșu spre grena. Era puțin brunetel și am zis că i-ar sta bine. Ah, ca să fie complet i-am zis că în loc de geaca aceea roz, poate că l-ar avantaja mai bine una de blugi. 


  
 -Știam de ce apelez tot timpul la tine pentru simțurile astea dezvoltate în modă! Te pricepi! Și cum a rămas, vă vedeți la a două întâlnire să umblați prin magazine?! 
  
 -Și mai simplu de atât! Și-a instalat și el aplicația și o să își dea comandă zilele astea, probabil că după ce i se va vira salariul. 
  
 -Vis! Acum hai să-mi aleg niște botine și o geantă aaaaaaaand bring the coffee! 

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

sursa foto: answear.ro; weheartit.com
  

Comentarii

  1. Tipul tau era prieten cu tipul meu? Am scriu si eu de unul ce purta tocuri si genti mai mari ca ale mele :P
    Totusi, unde mai gasesc un barbat cu bun gust? Hai ca merge si semi-gust...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ahahahah :)))) nu cred ca e acelasi tip fiindca am vazut din ce in ce mai multi de genul asta! Buna intrebare! In tramvai?:))))

      Ștergere
  2. Ce intamplare! Asorteul la barbati. Inca o penibilitate legata de vestimentatia lor. Ori nu se asorteaza deloc, ori baga aceeasi culoare de sus pana jos de zici ca is pom de Craciun stilizat pe o nuanta! :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a fost la munte când am plecat pentru prima dată singură?

  Fiecare om trece prin diverse perioade în viață și deciziile pe care le ia nu se explică neapărat pe moment, însă ceva mai târziu vor fi înțelese. Așa cred că m-am trezit și eu, după ce am fost într-o mică excursie cu una din prietenele mele, că mi-aș dori să plec efectiv singură. Eu, în mașină cu muzica pe care vreau eu s-o ascult, la drum doar cu bagajele mele în portbagaj și cu gândurile mele. Inițial m-a speriat puțin ideea asta, ce o să fac eu atât timp?! Apoi, gandindu-mă că Raluca, bff-ul din grădiniță, a plecat și în altă ȚARĂ singură, eu n-am motive să mă fâstâcesc atât și să îmi văd de excursia mea. Nu sunt singura și nici ultima fată care pleacă singură undeva și tot citeam fel și fel de articole și mă gândeam cum au curaj. Eu am plecat singură, momentan, doar aici la noi, dar mă gândesc, după toată pandemia și nebunia asta care nu știu cât va mai dura, să încerc să plec și mai departe de România. Bun, ceea ce urmează să vă spun probabil ați mai citit și v-au mai...

32 de momente: versuri devinaesteiza.eu

Nu v-am mintit, am zis ca o sa pun ce mai scriu eu, greu se pot numi poezii, sunt cateva cuvinte aruncate pe unele piese pe care le mai ascult, instrumentale care apar de nicaieri sau pur si simplu ganduri aruncate impreuna. De ziua mea am scris asta: Si cand nu mai poti Mai poti putin Dar te-ai saturat sa auzi ca tu contra valurilor inoti Inima-ti pompeaza, sufletul alearga si gandul iti viseaza Renunta se aude, lupta iti este la indemana Cand vrei sa fugi, vrei sa auzi: "Ce mi-ar placea sa ramana." Si te sperii si te inchizi si sentimtele te tin de mana. 32 de ganduri, 32 de sentimente, 32 de ierni si toate incotro s-o iei? Si asa inveti. Inveti sa dansezi, inveti sa iti permiti sa inoti cu valul Inveti sa visezi, chiar daca toti vor doar sa fii prezent Inveti sa zburzi, indiferent ce simti. Inveti sa simti si sa nu te mint. 32.

Aduc blog-ul la viata cu rime scrise de mine: Avem timp

In urma cu muuulti ani am pornit la drum cu acest blog si pe atunci obisnuiam sa scriu si cateva poezioare, daca le pot numi asa. Pe langa tot ceea ce aberam pe aici, imi mai permiteam sa dau drumul imaginatiei si puneam pe "foaie" cateva versuri care sa rimeze, speram eu. Nu am mai scris de mult in acel stil, stilul pe care il puteti citi aici , asa ca, am zis ca poate e timpul sa reiau aceasta pasiune. De obicei ma pun sa ascult cateva piese si ma opresc la una care ma inspira si scriu pe acel ritm. Nu stiu cat de bine sau rau imi iese, dar ceva tot iese.  Poate ca la urmatoarele o sa va spun ce ma mai inspira, insa pana atunci, va las randurile de mai jos: Avem timp Pierduti printre cearsaful alb si rece intr-o vara care pare ca nu mai trece nu mai vreau sa plece. ne-atingem sufletele cu privirea mii de inimi care bat in acelasi timp mii se suflete care simt ce n-au simtit la timp si s-au pierdut in golul secundelor numit, dar eu atingerea ta o simt ca-ntrun vis si-atunci ...