Treceți la conținutul principal

Experienta unui interviu



Va ziceam mai devreme pe facebook ca vreau sa va vorbesc despre interviuri, experienta unui interviu si oamenii de la HR. 


Sa va dau putin context, cum am ajuns sa ma gandesc la asta.

Lucrez de la 16 ani si nu m-a trimis nimeni la munca, nu mi-a lipsit nimic acasa si nici nu aveam nevoie de un loc de munca. La ce m-am gandit eu atunci cred ca a fost ceva de genul ca oricum dupa liceu, nu stiam incotro vreau sa ma duc, nu aveam o mare pasiune precum inginerie, medicina, avocatura, matematica sau vreun domeniu unde stii ca o sa excelezi toata viata ta si o sa lucrezi numai in domeniul ala. Asa ca, am inceput sa-mi caut pasiunea, sa-mi caut drumul sau sa incep sa capat experienta.

Mi-am creat profilul pe site-urile de specialitate, am incropit un C.V., probabil la vremea aceea am primit ajutor, desi, nici pana in ziua de astazi nu pot sa spun ca am cele mai bune abilitati in a-mi pune in evidenta C.V.-ul asa cum ar trebui si dupa ce am facut toate astea, am inceput sa caut ceva ce credeam ca mi se potriveste la momentul acela.

La 16 ani eram inca in liceu si nu cred ca am spus multor persoane ce aveam de gand si ca imi cautam un job de vara, asa ca m-am pregatit singura. Am inceput sa caut pe net care sunt cele mai des intalnite intrebari la interviuri, care ar fi cele mai convenabile raspunsuri, cautam articole despre cum ar trebui sa te comporti la un interviu si cand suna telefonul pentru a fi chemata la un interviu, incercam sa aplic din sfaturile citite online.

Experienta unui interviu nu trebuie sa fie infricosatoare, cu palme transpirate, inima sa-ti iasa din piept sau jocuri psihologice. 


Primul loc de munca, la 16 ani si cel mai important in devoltarea mea, in perioada aceea, a fost la Starbucks.
Imi doream atat de tare sa lucrez acolo, incat nu a contat ce program implica, ci doar faptul ca imi doream experienta asta. Asa ca m-am dus la interviu increzatoare, fara pic de experienta in ale cafelei sau in ale lucratului intr-un bar si am fost sincera. Am zis ca sunt dornica sa invat, tin minte ca m-au intrebat de ce vreau sa lucrez de la varsta aia si am fost la fel de sincera, le-am spus ca vreau sa capat experienta si sa nu le mai cer bani alor mei tot timpul, atunci cand aveam si eu chef sa ies la un suc. Eram emotionata, insa eram zambitoare si aveam incredere in mine. Incredere ca o sa fiu acceptata, pentru ca eram onesta cu persoana din fata mea, nu ma fastaceam, nu evitam sa fac contact vizual si puneam intrebari pentru ca eram interesata. Cea cu care am avut discutia, fiind din departamentul de HR, imi raspundea la intrebari entuziasmata si imi oferea toate detaliile de care aveam nevoie cu zambetul pe buze si deschisa la curiozitatile mele.

Sunt lucruri care am inteles ca sunt destul de importante. Sa arati ca iti doresti acel loc de munca, sa fii increzator, insa nu arogant, sa pui intrebari daca esti intr-adevar interesat si sa mergi optimist.


Acum, din punct de vedere al unui candidat, mi-a placut intotdeauna sa am in fata mea pe cineva la fel de deschis si pasionat. Am intalnit in de-a lungul celor 11 ani de cand sunt pe "piata muncii" mai multe comportamente. Am dat inapoi cand reprezentantul companiei a incercat sa ma "incurce" si sa aplice anumite jocuri psihologie pe mine si isi dorea sa stie unde ma vad peste 5 ani. Eh, eu nu stiu unde ma vad peste 2 zile, dar peste 5 ani? Pot accepta intrebarea si chiar raspundeam, dar cand ajungi in punctul acela, parca ai vrea sa vezi macar o sclipire in ochii celui care ti-o adreseaza si un zambet in coltul gurii, nu o privire de genul "Nu stii unde vrei sa fii peste 5 ani, nu apartii acestui loc!".

Din punct de vedere al unui candidat care a mers la destule interviuri, pot sa ofer ca sfaturi pe langa cele mentionate mai sus, in primul rand si foarte important: Sa va prezentati! Am avut si am in continuare contact cu persoane care lucreaza in cadrul HR si oamenii aia, belive it or not, chiar se pregatesc pentru interviu. Poate sa isi pun si tocuri si o camasa noua pentru voi. Alt lucru pe care l-am invatat in timp, este sa nu aplici sau sa incerci sa mergi la un interviu daca nu te intereseaza absolut deloc pozitia respectiva. Am incercat in trecut sa fac asta, aplicam pentru pozitii pe care nici nu le intelegeam denumirea, mergeam si era un dezastru total. Pierzi timpul tau, care este esential si timpul celui care te cheama in interviu. Cum am obtinut fiecare post pe care mi l-am dorit? Am zambit si am dat dovada ca sunt dornica sa invat si sa nu creez probleme.

Acum sunt curioasa ce fel de experiente ati avut voi in interviuri, daca lucrati in cadrul HR sau daca aveti povesti din punct de vedere al unui candidat?


Hugs!



melimeloparis.ro  fashiondays.ro

Comentarii

  1. Am avut cateva interviuri si eu. Mai multe online, la telefon sau pe Skype decat fata in fata. Dar am avut. Tin minte ca primul interviu serios pe care l-am avut pentru un job a presupus si un test de scris deoarece era pentru o agentie de advertising. Stiu ca eram emotionata, dar tare incantata. Si am fost foarte sincera. In plus, a fost un noroc ca aveam blog deja la vremea aceea si scrisesem acolo chiar despre ideea de a fi acceptat la munca chiar daca nu ai experienta. Si asta a fost unul dintre motivele pt care am fost angajata. Celalalt a fost cam asa: mi s-a dat sa scriu un text despre un subiect intr-un anumit timp. Stiu ca a trecut timpul si nu aveam scris prea mult, dar am negociat cu ei sa imi mai lase odata tot acel timp si sa imi dea alt subiect ca voi face mai bine. Si uite ca a doua oara a fost cu noroc si am fost acceptata. Eram atat de mandra de mine si mediul era atat de fain. Iar sefii, chiar baieti de treaba. Mentionez ca eram o echipa tanara, si prin asta ma refer si la sefi si alte departamente. :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!



 Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.

 Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.



 În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care acceptau tichete de vacanță, …

Dramă vieții: ea îl place, el (ghici ce) nu!

De ceva timp nu am mai făcut nici un articol despre relații, sentimente și xoxo-uri de genul acesta. Scriu după cum simt și subiectele îmi vin fie pe moment, fie îmi trece vreo idee în cap, uit s-o notez și îmi mai aduc aminte destul de târziu despre ce am vrut să scriu, între timp deja epuizând o altă temă.



 Acum, de curând, mă tot roade ceva.



 Mai știți cum scriam prin 2015 cum fiecare avem nevoi diferite? Probabil că nu, dar uitați aici articolul. 

 În urmă cu câteva zile, purtam o discuție cu cineva, o fată, care se plângea că nu își găsește și ea un băiat de treabă. În primul rând: nu mai căuta - o să vina, când o să vină, când va fi momentul să întâlnești pe cineva, va fi de la sine, iar în al doilea rând: nu poți să știi niciodată din prima dacă este "de treabă sau nu". Acordă timp.



Ceea ce m-a șocat pe mine cel mai tare, a fost când mi-a zis că este deja cu cineva și că este îndrăgostită nebunește de el, sunt împreună de 3 luni, însă nu este deloc fericită. CE?!?!! A…

Fă-ți un bine: zâmbește!

Știi că ai unele zile, perioade, săptămâni, poate chiar luni când nu ai chef de nimic?



 Ei bine, cred că am trecut prin așa ceva, drept dovadă  sâmbăta trecută am stat pur și simplu toată ziua în pat și m-am uitat la seriale. Friends & Mom, ambele geniale! Dacă le-ați văzut, să-mi spuneți părerea, iar dacă nu, o să revin cu detalii.



 Una peste alta, poate că ai nevoie sau nu, de acele zile în viața ta, cert e că uneori nu am chef nici să scriu, așa că, pentru asta vă rog să mă iertați!



 Vreau să mă țin de planul meu de a-mi scoate pasiunea la suprafață cât mai des posibil și fac progrese, din punctul meu de vedere, ținând cont de faptul că am avut întreruperi și de luni de zile. 



 Ce am învățat eu din toată experiența cu zilele fără chef? Este că trebuie să te bucuri de orice moment, să știi să le iei pe toate ca atare și să încerci să nu te lamentezi, ci să-ți ții psihicul sănătos. Ca să nu mai vorbim de fizic. Acela vine la pachet cu organismul, care este atât de deștept, încâ…