Dacă mergi la doctor afli și cum e în Singapore

Și iată-mă cum stau cu cafeaua lângă mine, în miezul zilei, la laptopul meu de acasă și vă scriu ce s-a întâmplat.



 În mod normal ar fi trebuit să fiu la muncă, da, așa este, însă după o vârstă, când te lasă balamalele, mai mergi pe la doctor și mai aflii una alta. Că așa vin veștile. Buluc. Nu e nicio problemă, trebuie să le iei pe toate că atare și să asculți de medic, fiindcă nu degeaba a făcut ataaaatia ani de școală și are mult mai multă experiență decât simptomele date de Google.



 Nu despre durerile mele vreau să vă povestesc, ci despre o experiență trăită de doamna doctor.



 Cum așteptam eu cumințică să îmi scrie tratamentul, am început să mă uit printre diplomele dumneai și ce mai are atârnat pe pereți, moment în care am văzut o diplomă de participare la un eveniment în Singapore. În  clipa acea nu am putut să mă abțin, pentru că eram curioasă cum i s-a părut acolo și care au fost costurile.



 O întreb: "Doamna doctor, ați fost în Singapore? V-a plăcut?" 



 "Am fost în Singapore și India și vreau să-ți spun că acum Europa mi se pare nimic după ce am fost acolo." 



 Eu și mai curioasă de ce, am vrut să aflu ce s-a întâmplat.



 "Despre costuri, Singapore e scumpă, am mers 14 ore cu avionul, iar totul a fost plătit pentru noi să mergem, am fost 7 doctori din toată lumea, iar pentru fiecare s-a cheltuit 5.000 de EUR pentru 7 zile..



 Altceva vreau să îți povestesc.



 Eram undeva afară, luam masa și aveam un șal pe care l-am pus pe scaun, iar fiindcă bătea vântul, a căzut cumva de pe scaun, iar după ce m-am ridicat nu m-am mai uitat după el și l-am pierdut. Crezi că la noi în țară l-ai mai fi găsit? Eh, hai să-ți zic ce s-a întâmplat aici. A doua zi de dimineață, a bătut o fată din personalul hotelului la ușă și m-a întrebat dacă am pierdut ceva (a se nota faptul că nu a menționat ce anume), iar eu am zis că nu sunt sigură dacă am pierdut șalul sau este undeva prin cameră, fiind dezordine. Atunci femeia respectiva a zis că da, este al meu și că eu l-am pierdut. Mi-a adus șalul împachetat ca pentru cadou, cu chitanță, pe o tavă!"



 Și acum vin eu și vă întreb: unde, la noi în țară, ați mai păți așa ceva? Și încă nu v-am spus în ce an a fost acolo, dar urmează, după ce vă mai relatez ceva. 



 Revine asupra poveștii și zice: 



 "Eu fumam atunci și am ieșit cu colegii, în spațiul amenajat, să fumăm o țigară. Lângă noi, pentru scrum și aruncat țigara aveam niște butoaie mari, frumos pictate, colorate și cu pământ unde să o stingem. După ce terminăm de fumat, le aruncăm în acel pământ din butoi, iar în secunda următoare vine o doamnă cu mănuși în mâini, un sac și o pipetă. Venise să strângă mucurile cu pipeta. Atunci,  rușinată cumva, am întrebat dacă mai avem voie să fumăm acolo, iar răspunsul a fost că normal că avem voie, de aceea este ea acolo. Să strângă!"



 Toate astea se întâmplau în 2007, iar noi în 2019 încă mai aruncăm gunoaie pe geamul din mașină. 



 Îmi povestea că într-adevăr, acolo toată lumea știe ce înseamnă o regulă, sunt stricți, însă există civilizație. Mai mult de atât, ei țin foarte mult la poluarea fonică și vizuală. De exemplu, dacă începi să vorbești mai tare sau să țipi pe stradă, polițiștii vin lângă tine și te întreabă dacă te pot ajuta cu ceva, că ei sunt acolo să te ajute și să  îți rezolve problema, fără a fi nevoie să tipi. Poluarea vizuală? De exemplu,  doamna doctor își aduce aminte  că se introdusese pe o rută nouă anumite tramvaie și tot noi. Ei bine, dacă îndrăzneai să zgârii cu ceva, amenda era triplă față de o amendă normală.



 Repet: anul 2007.

 Și-acum stau eu și mă gândesc, după 30 de ani, cam câți ani ne mai trebuie să ne civilizăm și să înțelegem că NOI trăim în lumea asta și NOI trebuie să fim mai buni, nu alții de lângă noi, nu să judecăm persoana de lângă ci să vedem unde putem noi să fim mai buni.



 Sunt curioasă să aud părerile voastre.



 Vă las și un mix drăguț.



 Hugs!