Treceți la conținutul principal

Dimineți de copilărie




 Dimineață aceasta mai friguroasă, parcă m-a făcut puțin nostalgică, așa că m-am dus cu mintea pe tărâmuri îndepărtate, dar nu uitate. Mai exact, mi-am amintit de când eram un mic copil, un kinder umflat, pentru că, am fost plinuță, nu că acum aș fi 90-60-90, dar așa cum am mai menționat, încerc să mă mențin sănătoasă. Continuand, în weekend-uri veneam acasă la ai mei. Poate că o să detaliez cândva și de ce venea acasă la ai mei, în weekenduri și nu eram deja acasă :)).
 
 
 
 Una peste alta, câteodată, când mă trezeam dimineața țin minte că încercam să fac ceva de mâncare sau în alte dimineți era mobilizarea pentru curățenie, așa că fiecare din casă aveam câte o misiune. Eu ștergeam praful, fratele meu dădea cu aspiratorul și așa mai departe. Pe atunci, îmi plăcea foarte mult să șterg praful :)))). Mi se părea o joacă! Acum... not so much! :))) În orice caz, țin minte că diminețile în familie erau chiar plăcute, era și mai frumos că eram copil pentru ca nu aveam prea multe responsabilități în afară de joacă, dormit, teme și mâncat. Îmi plăcea și să îmi fac temele. Pe la jumătatea zilei știu că mă puneam singură la masă sau la birou și mă apucam de scris sau de învățat, în comparație cu acum, când m-am înscris DIN NOU la facultate și nu mai am nicio tragere de inimă de scris, da'pai de învățat!
 
 
 
 Ușor-ușor se făcea duminică și de-abia așteptam să mă trezesc de dimineața. Știu că orice copil poate doarme mult, dar mie îmi plăcea să mă trezesc și să mă duc fix în fața televizorului ca să apuc să mă uit de la început la faimoasa emisiunea Abracadabra. Nu mă interesa cine la ce voia să se uite, pentru că eu puteam, eu eram magician! Eram așa fascinată de Abramburica, Abramburici sau Magician, încât intram în povestea lor instant.
 
 
 
 Am avut o copilărie frumoasă, nu regret nimic și uneori dacă aș avea o mașină a timpului aș folosi-o să mă întorc, să mai fiu copil, măcar puțin.
 
   Apropo, în 2013, la fel de nostalgică eram și tot așa căutam pe youtube despre emisiunea mea preferată: link articol 
 
 Sunt tare curioasă cum erau diminețile voastre de weekend, din copilărie?!
 
  sursa foto: weheartit



Comentarii

  1. Ce frumos a arătat copilăria ta. M-ai făcut și pe mine un pic nostalgică. Eu îmi amintesc de diminețile zilelor în care eram tare racita si stăteam acasă. Mama mă lăsa să dorm mai mult, îmi pregatea ceiut,supica și toată lumea îmi aducea dulciuri. Dar deși îmi plac nespus de mult, știu ca în perioada aceea nici nu ma atingeam de ele si le dădeam fraților mei. ��

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu eram fan Abracadabra! Ma trezeam sa ma uit la emisiune, doar ca de cele mai multe ori adormeam in fata televizorului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Diminetile de weekend din copilarie era cele mai frumoase. Nu aveam voie sa mananc in pat la televizor insa aveam voie sa ma uit la desene animate...iar lucrul acesta era cel mai important pt mine. Cand episodul se termina o ajutam pe mama la curatenie sau la gatit...insa ramaneam cu gandul la desene!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma uitam la Sailor Moon sau Abracadabra sau ieseam la joaca cu copiii de la bloc (elasticul, de a v ati ascunselea, jocuri din astea care azi rar le mai gasesti pe la copii)

    RăspundețiȘtergere
  5. Diminetile din copilarie au miros de cacao cu lapte si gris in lapte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ghici! Si eu mergeam in week-end acasa, la ai mei :) si prima mea "grija" era sa-mi planific iesitul la fotbal.
    Mihaela, ca bine zici - chiar imi e dor de gris cu lapte! Ce pofta mi-ai facut.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a fost la munte când am plecat pentru prima dată singură?

  Fiecare om trece prin diverse perioade în viață și deciziile pe care le ia nu se explică neapărat pe moment, însă ceva mai târziu vor fi înțelese. Așa cred că m-am trezit și eu, după ce am fost într-o mică excursie cu una din prietenele mele, că mi-aș dori să plec efectiv singură. Eu, în mașină cu muzica pe care vreau eu s-o ascult, la drum doar cu bagajele mele în portbagaj și cu gândurile mele. Inițial m-a speriat puțin ideea asta, ce o să fac eu atât timp?! Apoi, gandindu-mă că Raluca, bff-ul din grădiniță, a plecat și în altă ȚARĂ singură, eu n-am motive să mă fâstâcesc atât și să îmi văd de excursia mea. Nu sunt singura și nici ultima fată care pleacă singură undeva și tot citeam fel și fel de articole și mă gândeam cum au curaj. Eu am plecat singură, momentan, doar aici la noi, dar mă gândesc, după toată pandemia și nebunia asta care nu știu cât va mai dura, să încerc să plec și mai departe de România. Bun, ceea ce urmează să vă spun probabil ați mai citit și v-au mai...

32 de momente: versuri devinaesteiza.eu

Nu v-am mintit, am zis ca o sa pun ce mai scriu eu, greu se pot numi poezii, sunt cateva cuvinte aruncate pe unele piese pe care le mai ascult, instrumentale care apar de nicaieri sau pur si simplu ganduri aruncate impreuna. De ziua mea am scris asta: Si cand nu mai poti Mai poti putin Dar te-ai saturat sa auzi ca tu contra valurilor inoti Inima-ti pompeaza, sufletul alearga si gandul iti viseaza Renunta se aude, lupta iti este la indemana Cand vrei sa fugi, vrei sa auzi: "Ce mi-ar placea sa ramana." Si te sperii si te inchizi si sentimtele te tin de mana. 32 de ganduri, 32 de sentimente, 32 de ierni si toate incotro s-o iei? Si asa inveti. Inveti sa dansezi, inveti sa iti permiti sa inoti cu valul Inveti sa visezi, chiar daca toti vor doar sa fii prezent Inveti sa zburzi, indiferent ce simti. Inveti sa simti si sa nu te mint. 32.

Aduc blog-ul la viata cu rime scrise de mine: Avem timp

In urma cu muuulti ani am pornit la drum cu acest blog si pe atunci obisnuiam sa scriu si cateva poezioare, daca le pot numi asa. Pe langa tot ceea ce aberam pe aici, imi mai permiteam sa dau drumul imaginatiei si puneam pe "foaie" cateva versuri care sa rimeze, speram eu. Nu am mai scris de mult in acel stil, stilul pe care il puteti citi aici , asa ca, am zis ca poate e timpul sa reiau aceasta pasiune. De obicei ma pun sa ascult cateva piese si ma opresc la una care ma inspira si scriu pe acel ritm. Nu stiu cat de bine sau rau imi iese, dar ceva tot iese.  Poate ca la urmatoarele o sa va spun ce ma mai inspira, insa pana atunci, va las randurile de mai jos: Avem timp Pierduti printre cearsaful alb si rece intr-o vara care pare ca nu mai trece nu mai vreau sa plece. ne-atingem sufletele cu privirea mii de inimi care bat in acelasi timp mii se suflete care simt ce n-au simtit la timp si s-au pierdut in golul secundelor numit, dar eu atingerea ta o simt ca-ntrun vis si-atunci ...