Treceți la conținutul principal

A zâmbi într-o corporație



Tot aud păreri asupra faptului că dacă lucrezi într-o corporație, scoți ce e mai rău din ține, te stresezi, îți întinzi nervii la maximum și așa mai departe.
 
 
 
 Eu am o nelămurire.
 
 
 
 De ce?
 
 
 
 De curând am pornit și eu în experiența asta, iar până acum totul pare a fi în regulă. Nu am lucrat niciodată într-o companie atât de mare, însă nu a scos nimic rău din mine. Ba din contră, îmi place această schimbare, învăț lucruri noi și sunt deschisă către oportunitățile oferite. Momentan sunt la început de drum, poate c-o să-mi spuneți să am răbdare, că vor veni și nervii sau stresul, dar ce pot să spun este că, până și în locul unde ți-ai dorit cel mai mult să lucrezi, poate interveni stres. Încă îmi caut drumul și încerc să îmi dau seama care ar fi scopul meu în câmpul muncii, să îi zic așa, fiindcă ceea ce-mi place, adică să scriu pe blog, să editez poze, să activez în social-media, să fac publicitate și așa mai departe, nu mi-au adus prea mulți bani în portofel. Poate că nici nu am încercat de-ajuns să mă axez pe partea asta.
 
 
 
 Revenind la ideea mea, ce observ eu este că, nu neapărat serviciul scoate ce e mai rău din tine, a lucra într-o companie mare sau așa zisa corporație, ci noi că nație suntem stresați, triști și tindem să ne enervăm, în loc să apreciem momentul și clipa.
 
 
 
 Am noroc că uneori sunt adusă cu picioarele pe pământ și reușesc să mă bucur de ceea ce mă înconjoară, nu mă ating lucrurile mărunte, precum supărări la locul de muncă sau ceva de genul acesta și găsesc tot timpul motiv să zâmbesc, să văd partea plină a paharului și să rămân calmă. Sunt și eu om, așa că, uneori nu-mi iese. Alteori da și este un sentiment minunat, motiv pentru care îl experimentez din ce în ce mai des.
 
 
 
 Propun că în fiecare zi să încercați să vă calmați și să zâmbiți. Fără motiv. Pur și simplu să zâmbiți. O să vedeți ce bine o să prindă și cum veți reuși să fiți mai relaxați.
 
 
 
 Ați zâmbit azi? Dacă da, de ce? Cu sau fără motiv?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum a fost la munte când am plecat pentru prima dată singură?

  Fiecare om trece prin diverse perioade în viață și deciziile pe care le ia nu se explică neapărat pe moment, însă ceva mai târziu vor fi înțelese. Așa cred că m-am trezit și eu, după ce am fost într-o mică excursie cu una din prietenele mele, că mi-aș dori să plec efectiv singură. Eu, în mașină cu muzica pe care vreau eu s-o ascult, la drum doar cu bagajele mele în portbagaj și cu gândurile mele. Inițial m-a speriat puțin ideea asta, ce o să fac eu atât timp?! Apoi, gandindu-mă că Raluca, bff-ul din grădiniță, a plecat și în altă ȚARĂ singură, eu n-am motive să mă fâstâcesc atât și să îmi văd de excursia mea. Nu sunt singura și nici ultima fată care pleacă singură undeva și tot citeam fel și fel de articole și mă gândeam cum au curaj. Eu am plecat singură, momentan, doar aici la noi, dar mă gândesc, după toată pandemia și nebunia asta care nu știu cât va mai dura, să încerc să plec și mai departe de România. Bun, ceea ce urmează să vă spun probabil ați mai citit și v-au mai...

32 de momente: versuri devinaesteiza.eu

Nu v-am mintit, am zis ca o sa pun ce mai scriu eu, greu se pot numi poezii, sunt cateva cuvinte aruncate pe unele piese pe care le mai ascult, instrumentale care apar de nicaieri sau pur si simplu ganduri aruncate impreuna. De ziua mea am scris asta: Si cand nu mai poti Mai poti putin Dar te-ai saturat sa auzi ca tu contra valurilor inoti Inima-ti pompeaza, sufletul alearga si gandul iti viseaza Renunta se aude, lupta iti este la indemana Cand vrei sa fugi, vrei sa auzi: "Ce mi-ar placea sa ramana." Si te sperii si te inchizi si sentimtele te tin de mana. 32 de ganduri, 32 de sentimente, 32 de ierni si toate incotro s-o iei? Si asa inveti. Inveti sa dansezi, inveti sa iti permiti sa inoti cu valul Inveti sa visezi, chiar daca toti vor doar sa fii prezent Inveti sa zburzi, indiferent ce simti. Inveti sa simti si sa nu te mint. 32.

Aduc blog-ul la viata cu rime scrise de mine: Avem timp

In urma cu muuulti ani am pornit la drum cu acest blog si pe atunci obisnuiam sa scriu si cateva poezioare, daca le pot numi asa. Pe langa tot ceea ce aberam pe aici, imi mai permiteam sa dau drumul imaginatiei si puneam pe "foaie" cateva versuri care sa rimeze, speram eu. Nu am mai scris de mult in acel stil, stilul pe care il puteti citi aici , asa ca, am zis ca poate e timpul sa reiau aceasta pasiune. De obicei ma pun sa ascult cateva piese si ma opresc la una care ma inspira si scriu pe acel ritm. Nu stiu cat de bine sau rau imi iese, dar ceva tot iese.  Poate ca la urmatoarele o sa va spun ce ma mai inspira, insa pana atunci, va las randurile de mai jos: Avem timp Pierduti printre cearsaful alb si rece intr-o vara care pare ca nu mai trece nu mai vreau sa plece. ne-atingem sufletele cu privirea mii de inimi care bat in acelasi timp mii se suflete care simt ce n-au simtit la timp si s-au pierdut in golul secundelor numit, dar eu atingerea ta o simt ca-ntrun vis si-atunci ...