Era o zi perfecta de vara, nu mureai de cald, vantul adia din cand in cand, fix atunci cand te simtea ca mai ai nevoie si de o gura de aer, dar parca totusi sa nu te trezeasca prea mult si sa te lase in starea aia de lene care era deja la alt nivel.
Stateam de vorba cu ea, in timp ce mai trageam un fum, simteam cum unele idei din discutie trec prin mine, cum trecea fumul prin aer.
"Vreau sa plec, macar o saptamana, in varf de munte, fara nimic. Fara telefon, laptop, sa nu am absolut nimic, doar muzica mea si sentimentul de liniste, departe de tot. Sunt satula sa port zidul asta, sa ma ascund dupa el, ca fiind o femeie puternica, ca totul este bine si fericirea se poate citi oe chipul meu, satula ca nimeni sa poata trece de acest zid, sa incerce doar sa se catere pe el, fara sa-l darame. In fiecare zi mi se spune cat de binedispusa sunt, cat de bine imi sta cu zambetul pe buze. I-am obisnuit asa. O zi fara sa zambesc si deja se intreaba toata lumea ce am patit, simt compatimire, desi ei nu stiu ca nici zambetul ala de-l vad ei, aproape zilnic, uneori este fortat.
Stii ce e culmea? Mereu ma fortez sa zambesc, dar in jurul meu las lucrurile sa fie la intamplare, nu fortez absolut nimic, totul se intampla la voia sortii, iar eu soarta n-am fortat-o niciodata."
Si o ascultam... amandoua mai luam cate o gura din bautura rece si ma gandeam la acelasi lucru. Tot ce-mi doresc este sa plec. Nu stiu cand si daca sa ma mai intorc.
"Sa ma trezesc dimineata, nici sa apuc sa beau cafeaua, sa stiu ca e acolo langa mine, sa-l iau direct din somn (rade). Ce poate fi mai bun de-atat?!
Apoi sa-ncep rutina de dimineata cu cafea, tigari, fara prea multa vorba, pentru ca urasc sa vorbesc mult de dimineata. Si dupa...."
To be or not to be continued?! :)
Hugs & XO!
Comentarii
Trimiteți un comentariu