Treceți la conținutul principal

În prag de sărbători!

 Uneori tind să mă pierd în poze și să stau să le privesc ore în șir, care mai de care. Inspirația mea pentru acest articol mi-a fost dată de o poză simplă, dulce și inocentă, care poate să spună multe în același timp. Vă pun mai jos imaginea:


 O să încep prin a vă întreba, care erau obiceiurile voastre de preajma sărbătorilor, mai ales în ajun de Crăciun?
 
  Eu țin minte că în fiecare seară de ajun, fugeam repede la cizmulițe să le fac să lucească! Să nu cumva să mă prindă Moșu` nepregătită, și să zică apoi că nu am fost cuminte! Era la mijloc soarta cadoului meu, ori nuielușa ori ceva drăguț :). Erau un lucruru atât de mici, dar lustruiam cizmele mele cu atâta pasiune și plăcere, pentru că voiam ca Moș Crăciun să rămână impresionat pentru a veni și la anu`. Să nu credeți că Nicolae scăpa mai ușor, nuuu. Speram să ma trezesc cu beţişorul în încălţăminte, și să vină c-o portocală, o ciocolățică, ceva orice, să lase urmă că nu e supărat pe mine.
 Într-o seară a venit pe nepusă masă, în timp ce toată familia era ocupată cu ordinea prin casă dinainte de sărbători, iar cadoul meu a fost lăsat fix pe geamul de la balcon! Lipit acolo. Un maimuțoi de plus. Mi-a părut rău că nu l-am putut vedea..
 
 Ce nu v-am spus despre Moș Crăciun, este că avea parte de un tratament mai special, pentru că mă gândeam eu că se duce la atâția copilași, bate atâta drum până aici de la Polul Nord, are și el nevoie să-și încarce bateriile și să nu piardă burtica aia pe care se mulează costumul. Așa că, pe o farfurioară îi lăsam câteva prăjiturele și încălzeam un pahar maaareee de lapte pe care îl puneam lângă farfurie, iar înainte de culcare le aşezam pe lădița de la cuier, lângă cizmulițe evident!
 
 Naivă, nu? :)


Comentarii

  1. Nu, normala.. normala pentru mine :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma simt mai bine acum sa stiu ca nu-s asa naiva, in sensul rau!

      Ștergere
  2. naivitatea e o calitate:)..asa ca stai linistita vine mosul si pe la tine sigur :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu aveam aceleaşi obiceiuri ca şi toată lumea:colinde în jurul bradului,multă mâncare,prăjituri,şi..tot tacâmul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos! Ar fi fost si mai frumos sa nu pierdem obiceiurile astea. :)

      Ștergere
  4. Ar fi minunat daca ar exista cat mai multi oameni asa de "naivi" ca tine!Sarbatori fericite,izule,te pup cu drag,ai grija de tine! Te pup-A.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa înteleg ca locuiesti în Amsterdam? Pot sa întreb si ce faci acolo? Ma refer esti la scoala sau esti casatorita aici în Olanda? Nu am nici cel mai urat gand, eu locuiesc pe langa Arnhem, de mult, de foarte mult timp! O zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Minnie! Nu sunt din Amsterdam, desi cred ca mi-as dori sa fiu. Titlul blogului l-am "furat" dintr-o piesa de-a lui Parov Stelar :). O zi faina si tie si te mai astept pe aici!!

      Ștergere
  6. ciudat, copilul din imagine seamana perfect cu nepoata mea

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum a fost la munte când am plecat pentru prima dată singură?

  Fiecare om trece prin diverse perioade în viață și deciziile pe care le ia nu se explică neapărat pe moment, însă ceva mai târziu vor fi înțelese. Așa cred că m-am trezit și eu, după ce am fost într-o mică excursie cu una din prietenele mele, că mi-aș dori să plec efectiv singură. Eu, în mașină cu muzica pe care vreau eu s-o ascult, la drum doar cu bagajele mele în portbagaj și cu gândurile mele. Inițial m-a speriat puțin ideea asta, ce o să fac eu atât timp?! Apoi, gandindu-mă că Raluca, bff-ul din grădiniță, a plecat și în altă ȚARĂ singură, eu n-am motive să mă fâstâcesc atât și să îmi văd de excursia mea. Nu sunt singura și nici ultima fată care pleacă singură undeva și tot citeam fel și fel de articole și mă gândeam cum au curaj. Eu am plecat singură, momentan, doar aici la noi, dar mă gândesc, după toată pandemia și nebunia asta care nu știu cât va mai dura, să încerc să plec și mai departe de România. Bun, ceea ce urmează să vă spun probabil ați mai citit și v-au mai...

32 de momente: versuri devinaesteiza.eu

Nu v-am mintit, am zis ca o sa pun ce mai scriu eu, greu se pot numi poezii, sunt cateva cuvinte aruncate pe unele piese pe care le mai ascult, instrumentale care apar de nicaieri sau pur si simplu ganduri aruncate impreuna. De ziua mea am scris asta: Si cand nu mai poti Mai poti putin Dar te-ai saturat sa auzi ca tu contra valurilor inoti Inima-ti pompeaza, sufletul alearga si gandul iti viseaza Renunta se aude, lupta iti este la indemana Cand vrei sa fugi, vrei sa auzi: "Ce mi-ar placea sa ramana." Si te sperii si te inchizi si sentimtele te tin de mana. 32 de ganduri, 32 de sentimente, 32 de ierni si toate incotro s-o iei? Si asa inveti. Inveti sa dansezi, inveti sa iti permiti sa inoti cu valul Inveti sa visezi, chiar daca toti vor doar sa fii prezent Inveti sa zburzi, indiferent ce simti. Inveti sa simti si sa nu te mint. 32.

Aduc blog-ul la viata cu rime scrise de mine: Avem timp

In urma cu muuulti ani am pornit la drum cu acest blog si pe atunci obisnuiam sa scriu si cateva poezioare, daca le pot numi asa. Pe langa tot ceea ce aberam pe aici, imi mai permiteam sa dau drumul imaginatiei si puneam pe "foaie" cateva versuri care sa rimeze, speram eu. Nu am mai scris de mult in acel stil, stilul pe care il puteti citi aici , asa ca, am zis ca poate e timpul sa reiau aceasta pasiune. De obicei ma pun sa ascult cateva piese si ma opresc la una care ma inspira si scriu pe acel ritm. Nu stiu cat de bine sau rau imi iese, dar ceva tot iese.  Poate ca la urmatoarele o sa va spun ce ma mai inspira, insa pana atunci, va las randurile de mai jos: Avem timp Pierduti printre cearsaful alb si rece intr-o vara care pare ca nu mai trece nu mai vreau sa plece. ne-atingem sufletele cu privirea mii de inimi care bat in acelasi timp mii se suflete care simt ce n-au simtit la timp si s-au pierdut in golul secundelor numit, dar eu atingerea ta o simt ca-ntrun vis si-atunci ...