Sunt sigura ca multi dintre voi ati raspunde intr-un mod negativ la aceasta intrebare, referitor la tara in care traim. Ei bine, acest filmulet o sa va demonstreze ca Romania a facut mult bine, sau mai bine spus romanii. De la inventarea pixului pana la bere si de la avioane pana la sarmale cu mamaliguta.
Si sper ca nu va suparati ca nu am mai trecut asa des pe aici, insa m-am ocupat mai mult de cel mai nou proiect al meu, un al doilea blog despre hip-hop, adica Raw-Underground. Poti sa treci si pe acolo.
O duminica frumoasa!
După o scurtă pauză de blogăreală, revin în forţă pentru a vă mai stresa puţin cu unele din păţaniile mele. Ca orice elev care se află în perioada examenelor de BAC, astăzi m-am prezentat şi eu frumuşel la proba de ORAL-Limba şi literatura Română. Evident, cum se întâmplă peste tot in România, orele nu au fost respectate, de altfel nici grupele iniţiale, dar mai avem până să vă povestesc despre exmaniarea competenţelor. Eu fiind programată la ora 15, în mintea mea mi-am organizat timpul în aşa fel încât să fiu prezentă la liceu măcar cu o oră înainte..dar GREŞIT..între timp sunt sunată de către un coleg pe la vro' 12: "VINO REPEDE,ACUM!!" . Bunnn, stai aşa că nu-i aşa, urăsc fazele de genul acesta. Mă îmbrac repede, sar într-un taxi, and LET'S GO, BABY!! Emoţiile de început nu prea au fost, decât gândul să ajung la timp, ştiind că punctualitatea nu este chiar punctul meu forte. Don' taximestrist, ca să mai scoată şi dânsul un ban cinstit, a ales drumul cel m...
O duminica frumoasa si tie >:D<
RăspundețiȘtergereLumea fara Romania?Hm.Pai fara Tepes,fara Delta,fara atatia oameni minunati (sau mai putin).. Nu se poate!
Merci frumos!
ȘtergereExact! :D Traiasca Romania si romanii nostri!