Treceți la conținutul principal

Povestea Carului cu Bere!

Istoria se trăieşte la Caru’ cu bere, în inima Capitalei. Forfota şi voia bună sunt la ele acasă în localul al cărui an de înfiinţare este inscripţionat şi pe halbele de bere, 1879. Anul ridicării actualului edificiu este 1899.



Istoria clădirii şi a restaurantului, devenite un simbol al Bucureştiului, este legată de cea a familiei Mircea. Unul dintre moştenitorii de drept ai localului, inginerul Niculae Mircea (74 de ani), relatează o bucăţică din povestea familiei: „Tatăl meu, două verişoare şi cu mine, ne-am născut în această clădire. Eu am copilărit aici şi tot aici am început şi şcoala. După 1944 am plecat la Sibiu, unde am rămas până la terminarea liceului German”. Familia Mircea provenea din Ardeal. „Bunicul meu, care se numea Nicolae Mircea, s-a născut în 1868. Era originar din Caţa, lângă Rupea, între Sighişoara şi Braşov. Mulţi ardeleni plecau spre Regat să-şi caute viitorul”, îşi începe istorisirea Niculae Mircea, proprietarul berăriei.


                                          Carte poştală Caru' cu bere Foto: arhiva familiei


„Marele comerciant” de mai târziu, aşa cum era numit de presa vremii, se angajase în Bucureşti ca ucenic de meseriaş, la 11 ani. Pe la 1869, comerţul cu bere începe să se dezvolte. Apar primele fabrici, Luther, Bragadiru şi altele. Ion Căbăşanu şi doi nepoţi, Ion şi Gheorghe Mircea, au deschis primele prăvălii cu denumirea Caru’ cu bere. Numele restaurantului apare în anuarul lui Frederic Dame.

Nicolae Mircea închiriează pe rând mai multe prăvălii pe strada Stavropoleos, din Hanul Zlătari. „Ca să construiască ulterior pe un teren de 600 de metri pătraţi, Nicolae Mircea aşteaptă aprobarea Primăriei. Pe atunci se făceau studii de proiecte, nu se construia la voia întâmplării”, explică moştenitorul. În 1899 se inaugura stabilimentul vestit.

1930, Faţada restaurantului Foto: arhiva familiei


Primarul de atunci al Bucureştiului era Barbu Delavrancea, iar firma „Fraţii Mircea” şi restaurantul Caru’ cu bere sunt înregistrate la Camera de Comerţ. Ziarul „Curierul comercial” consemna la 6 iunie 1899 acest fapt. „Bunicul a avut două fete şi un băiat. Au rezultat cinci nepoţi, câte doi de la fiecare fată şi un băiat de la tata, eu. Toţi suntem în viaţă. Prin urmare, eu consider că faţă de bunicul este o datorie morală”, este convingerea descendentului care s-a ocupat şi a reuşit să recupereze şi imobiliul, timp de 12 ani.

Amintiri de la Caru’ cu bere

„Când eram copil, bântuiam prin toate cotloanele, iar uneori chelnerii îmi ofereau câte o halbă miniaturală de bere. În Facultate nu prea ieşeam la restaurante. O dată, împreună cu colegii mei, am ajuns la Caru’ cu bere. Când am intrat, toţi chelnerii m-au salutat. «Ia, uite, la ăsta, e cunoscut de toţi chelnerii!»”, spune râzând gazda. Amintirile îi sunt legate de perioada 1947-’49, când venea în vacanţă la Bucureşti. „Mergeam la biserică cu tata şi îmi dădea să dau bani cerşetorilor care odinioară fuseseră magistraţi sau personalităţi marcante ale societăţii. Pe mine m-a marcat acest lucru”, mărturiseşte Niculae Mircea.


Nicolae Mircea, moştenitorul de la Caru' cu bere Foto: Petrică Tănase

Arhitectul polonez Siegfried Kofczinsky este cel care la 41 de ani proiectează monumentala clădire. Nicolae Mircea avea 31 ani. „Kofczinsky ajunge în ţară, la propunerea arhitectului Schulz chemat de Carol I să se ocupe de Castelul Peleş”, sunt câteva detalii descoperite de nepotul Niculae Mircea, cel care lucrează la o monografie a locului.
Muşterii cu renume
Aici mâncau George Coşbuc, Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale şi Goga. „Povestea e aşa: Onisifor Ghibu povesteşte cum cu un prieten ardelean venit de la Viena care vroia să-l vadă pe Coşbuc se gândea unde să-l găsească: «Coşbuc la Iorga nu merge, la Academie nu se duce, am auzit că merge la o berărie». Cei doi s-au interesat şi au găsit Caru’ cu bere. În seara aceea, l-au recunoscut pe scriitor după şuviţă!”. Muzicologul Viorel Cosma zice că aici ar fi cântat Edward Strauss, dar Niculae Mircea nu are date concrete despre acest fapt. Sigur este însă faptul că, în perioada 1940-’45, violonistul Ionel Budişteanu era şef de orchestră la salonul de vânătoare de la subsol, unde se auzea muzică cafe concert şi românească.

„A fost o berărie care s-a remarcat prin nobleţe şi rafinament, prin lipsa feţelor de masă. Aici puteau intra şi un om simplu, de pe stradă, dar şi un magistrat. Petrecerile ţineau câteodată până dimineaţa. Într-o seară, trei cheflii nu s-au mai dat duşi decât dimineaţa. Au chemat o birjă să-i ducă acasă, însă au încurcat adresele şi s-au întors la berărie. Aici li s-au pus bileţele cu adresa în piept”, este una dintre întâmplările hazlii ale vremii.

Personaje din vechime
Unul dintre locurile preferate ale lui Niculae Mircea era, în copilărie, pivniţa. Aici, Moş Ghiţă, cel care are o statuie în berărie dedicată de întemeietor, administra comoara cu licori. „Avea în grijă 77.000 de litri de vin. Berea era adusă de la Bragadiru, furnizorul cu care bunicul a avut o relaţie foarte bună”, spune moştenitorul localului.


Interior la Caru' cu bere Foto: Petrică Tănase

Suprafaţa utilă a restaurantului este de 1.600 de metri pătraţi, iar la cele două etaje sunt locuinţe cu şapte camere până în 50 de metri pătraţi. Caru’ cu bere a fost dotat încă de la început cu instalaţie de climatizare şi de apă, având şi puţ propriu, iar un lift exterior de marfă este folosit pentru aprovizionare. Astăzi, chelnerii de la Caru’ cu bere sunt renumiţi pentru paradele lor. „Acum sunt 160 de angajaţi, cam câţi erau şi pe vremuri”, precizează Niculae Mircea.

Acesta intenţionează să folosească cât mai inteligent spaţiul de deasupra restaurantului, cele şapte camere. „Nu se recomandă un hotel aici, dar un club cultural ar fi cea mai bună soluţie, având în vedere spaţiul generos cât şi trecutul istoric al acestei clădiri. Adică, să ai jos mâncare, iar sus relaxare”, dezvăluie Niculae Mircea planurile sale.








Sursa

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!