Treceți la conținutul principal

Film în doi




Dimineaţa, o să ne trezim cu razele soarelui care ne mângâie uşor părul, însă şi cu acea uşoară
adiere de vânt de primăvară, deşi e vară, care flutură perdelele vintage, ne vom iubi pentru că nu vom fi
perechea aia monotonă care să se iubească doar pe întuneric, şi o vom face uşor, pasional şi apoi
tare şi...
Aşa e dimineaţa.

Fiecare la biroul lui, la afacerea lui, avem şi una împreună dar ne-am mai făcut un bussines
separat ca să nu ne sufocam unul cu celalalt, tu să-ţi iei maşini, eu pantofi şi să nu vă gândiţi că ne-am plictisi dar vrem să ni se facă cât mai dor de noi  încât în momentul revederii, să fie atat de mare flacara,  să se producă o explozie.
Te mai cerţi cu secretara, eu cu secretarul şi ne scriem câte un mesaj cât de bun ar fi un masaj în doi,
doar noi, în clipa aceea.

Ador sentimentul când acasă, pe terasa de la casa aceea de pe plajă, unde pe măsuţa din mijloc,
eu te aştept fiindcă am programul mai scurt, cu un pahar de vin roşu şi un mic cui în centru ei,
mă gândesc să te relaxez. Întinsă pe şezlongul meu preferat, ţi-am făcut loc, în timp ce
savurez o ţigare simplă, dar mentolată. Iar mi-am lăsat rujul roşu pe ea.

Ai sosit şi te-am îmbrăţişat.
-Hun`, hai să-ţi fac masajul, dar ţi-am pregătit o surpriză.
Îi dăm play la muzică, nu ne certam ce să ascultăm pentru că am crescut cu aceleaşi rime fine, sublime.

Apoi ne luăm paharele de vin în cada de sus de pe cealaltă terasă, pentru că suntem singuri,
copii sunt la şcoală.

- Ştii că după mergem să îi luăm şi ne jucăm pe plajă, ne întalnim şi cu Adi şi Alina, vin cu micuţii lor.




But for moment: "I flyyy sooolooo"



Comentarii

  1. It's nice to dream...but dreams sometimes become reality...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Bianca: Iti multumesc draga mea :*

    @Marian: Pai, ar fi foarte bine sa devina realitate :D. Sa vedem cine ma ia si ma suporta :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. anonimul fara prea multe cuvinte este,ca de obicei,Anca:P
    te pup Izule!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-ai 'provocat'...o imagine frumoasa . :)

    RăspundețiȘtergere
  5. cand esti in tren si-ti bat in cap razele soarelui parca nu mai e la fel de bine :)) .

    RăspundețiȘtergere
  6. haha, ala e alt film, dragul meu TED :))!

    RăspundețiȘtergere
  7. el o de drama cu unhappy ending.

    RăspundețiȘtergere
  8. ah da 8-> cam cat de perfect ar fi?

    RăspundețiȘtergere
  9. Aoleu,ai luat-o pe arătură,waake up,cum ar veni ! -))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Oandi: Pai daca vrem sa fie, ESTE! :))

    @vert: Adicaaa?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum mi-am găsit cazare cu vouchere de vacanță - Partea I

 Știm cu toți cât de stresantă este viață în oraș, zi de zi la muncă, probleme de acasă, trafic infernal, etc etc. Asta pentru că, mulți dintre noi, tindem să vedem partea mai negativă a lucrurilor. Nu neg. Nu sunt 100% optimistă în fiecare zi, ca orice om, am și eu zile mai puțin optimiste, dar în sufletul meu, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și știu că toate se vor rezolva, în bine, cumva!        Una peste alta, îmi doresc ca părinții mei să se relaxeze și dacă tot au primit vouchere de vacanță, ei lucrând la stat, ar fi păcat să se irosească și să nu le folosim, iar pentru că și-au dorit să ieșim în familie, m-am pus pe căutat o variantă cât mai ok, cât să mulțumim pe toată lumea.  Aș vrea să încep prin a vă spune că dacă vreți să vă planificați un concediu sau o fugă de un weekend și să achitați cu tichetele de vacanță, când începeți căutările, vă rog să va înarmați cu multă răbdare.        În primă fază, am găsit un site, unde teoretic găseai toate cazările care accep

Vreau și eu în SuperBlog!

  Dorul și dragul de a scrie m-au readus aici. În parcursul vieții noastre se pot întâmpla lucruri care mai de care, însă prima iubire nu se uită niciodată, iar în cazul meu este iubirea de a scrie. Întotdeauna m-a relaxat și m-a dus într-o lume perfectă, departe de haosul de zi cu zi.  Intru cu inima deschisă în aceasta experiență, pentru a-mi etala imaginația și arta de a scrie, de asemenea și pentru a descoperi arta altor oameni plini de pasiune. Poate, de ce nu, chiar să îi întâlnesc fizic.  Acestea fiind spuse, C'mon SuperBlog! Adu ce e mai bun cu tine! articol scris pentru SuperBlog 2022

Ce am găsit pe plaja din Corbu - Nomad Beach

  Dragilor, Mi-a fost dor de voi! Sper că sunteți bine și faceți față cu brio acestei situații care se pare că încă ne încearcă. În altă ordine de idei, vă povesteam în articolul anterior că vara aceasta am fost câteva zile și prin Neptun, deși am fost cazată în Jupiter și nu am plecat cu cea mai bună impresie de acolo. Ei bine, în septembrie am avut o ieșire de o zi cu fetele și am fost dusă pe o plajă genială! Aceasta se găsește în Corbu, însă în partea în care plaja nu este chiar atât de sălbatică. Este amenajată și nisipul fin, apa curată, deloc adâncă și oamenii foarte de treabă.  Am făcut un vlog și vă invit să-l urmăriți mai jos, iar apoi puteți să lăsați în comentarii ce impresie v-a făcut și dacă ați fost vreodată la Nomad Beach, din Corbu. Vă îmbrățișez cu drag!