În lipă de inspiraţie , m-am gândit să vă distribui si vouă acest filmuleţ, destul de funny, cu Tom şi Jerry într-o ipostază pe care o inţeleg deplin. Cei doi se luptă cu Unchiu , venit în vizită la ei ,ca orice rudă care se respectă, el având un repertoriu plin de..ghiciţi ce?! MANELE.
După o scurtă pauză de blogăreală, revin în forţă pentru a vă mai stresa puţin cu unele din păţaniile mele. Ca orice elev care se află în perioada examenelor de BAC, astăzi m-am prezentat şi eu frumuşel la proba de ORAL-Limba şi literatura Română. Evident, cum se întâmplă peste tot in România, orele nu au fost respectate, de altfel nici grupele iniţiale, dar mai avem până să vă povestesc despre exmaniarea competenţelor. Eu fiind programată la ora 15, în mintea mea mi-am organizat timpul în aşa fel încât să fiu prezentă la liceu măcar cu o oră înainte..dar GREŞIT..între timp sunt sunată de către un coleg pe la vro' 12: "VINO REPEDE,ACUM!!" . Bunnn, stai aşa că nu-i aşa, urăsc fazele de genul acesta. Mă îmbrac repede, sar într-un taxi, and LET'S GO, BABY!! Emoţiile de început nu prea au fost, decât gândul să ajung la timp, ştiind că punctualitatea nu este chiar punctul meu forte. Don' taximestrist, ca să mai scoată şi dânsul un ban cinstit, a ales drumul cel m...
haha :)))
RăspundețiȘtergereMacar cineva vede mai departe de aparente si intelege care e partea amuzanta :)) :-j
RăspundețiȘtergereEu ma pis si a-nceput sa-mi placa...
RăspundețiȘtergereDa' macar puneti-va numele :-j .
RăspundețiȘtergereO da:)))))
RăspundețiȘtergereExceptand comentariile idioate,postul este foarte haios!si deloc lipsit de inspiratie!:*A. loves you:))>:D<
Iti multumesc draga mea pt activitatea intensa pe blogu meu :*. Cat despre alte comentarii.. tre' sa primesc si d-astea , cum spunea Raluca , reclama negativa e cea mai buna!:))))
RăspundețiȘtergereSa stii!:)))):*
RăspundețiȘtergeremah era sa fac pe mine mah =)) foarte destept!
RăspundețiȘtergere