Stând la PC în dimineaţa aceasta însorită, cu cafeaua în faţă, mă gândeam să scriu ceva cu soare ca vremea de afară, ceva despre iubire, poate, sau aţi înţeles voi ideea, ceva FRUMOS. Însă deodată mi-am adus aminte că săptămâna mea nu a fost tocmai bună, şi m-am blocat la câteva rânduri aşa că nu mă voi forţa să scriu pozitiv dacă nu simt, mi-e teamă să nu iasă prost. M-am oprit asupra unei idei: de ce persoanele din jurul nostru cu care colaborăm zilnic, şi ar trebui ca una să se acopere pe cealaltă şi să se ajute, în momentul când au o zi mai proastă şi o pilă sus la bo$$, se gândeşte "Bă, şi-aşa am nervi, hai să mi-i descarc pe cine NU este de faţă pentru că e mai frumos aşa, n-are cum să se apere sau să comenteze!" apoi te bagă-ntrun noroi/căcăt sau cum vreţi să-i spuneţi din care n-ai cum să ieşi decât dacă te freci de N ori cu peria şi îi mai freci şi pe restul, deşi nu sunt murdari:)? Ar trebui să bag la cap ceea ce îmi tot repetă prietenii, că sunt prea na...

Buna dimineata!

Nu! Tot ce este frumos nu trece repede, nu trece deloc dacă ştii cum să-l menţii, pe el, frumosul. Să vă jucaţi de-a-v-aţi-ascunselea, ca să nu faci exces şi să nu profitaţi  încît să nu mai fie frumos şi pentru alţii. Scriu asta pentru că astăzi am avut atît de multe sentimente, mai mult rele decît bune(şi ele tot sentimente se numesc, nu?) încît pentru cîteva secunde în mine s-a oprit totul, apoi s-a reconectat tot sistemul şi a început să meargă foarte tare, să alerge, voia să nu mai fie acolo, sperînd că nu este adevărat şi că oamenii nu mor. Am realizat că noi oamenii suntem nişte ţigări. Viaţa noastră este o tigare, în mainile noastre stă scrumul atîta timp cît avem grijă de el să nu cadă. Scrumul este personajul pozitiv, dar şi el are un capăt de drum, la filtru acolo. Trebuie să avem grijă ca fumul, momentul vieţii, să se ducă în toate părtile şi să exploreze totul dacă este posibil, să nu regrete nimic, să se inalte cît mai sus cu celelalte fumuri. O palmă, apoi u...

Azi am chef să mă relaxez. Mă trezesc dar nu mă ridic din pat, mă uit puţin la desene, Tom şi Jerry, mi-amintesc de vremurile cînd îmi doream să fiu mare, acum vreau să fiu mică! Ce frumos era cînd mă jucam eu "de-a avocata" sau cînd la întrebarea "-Ce vrei să te faci cînd o să fii mare?" nu răspundeam, în mod sigur, "-Doctoriţă!". Mi-am băut cele două cafele, m-am îmbracat uşor, fără să mă grăbesc. Se grăbeşte viaţa destul aşa că nu am nevoie să o mai fac şi eu. Puţin machiaj, tocurile, ochelarii, camera de fotografiat, cartea, muzica şi cheile, şi-am plecat. Nu ştiu încotro, aşa e orice zi, nu planific, mă las purtată de razele soarelui, de nori, de ploaie, ninsoare şi de oameni. Mă hotărăsc să mă duc să pozez, să mai adaug ceva la catalogul meu, apoi mă opresc sub un copac, deschid cartea şi încep să citesc după ce mă uit să văd cum au ieşit pozele. Citesc, observ, simt. Ţie ţi-am zis să ieşi cu băieţii sau cu fetele. Eu fac ce simt azi.    ...

Dimineaţa, o să ne trezim cu razele soarelui care ne mângâie uşor părul, însă şi cu acea uşoară adiere de vânt de primăvară, deşi e vară, care flutură perdelele vintage, ne vom iubi pentru că nu vom fi perechea aia monotonă care să se iubească doar pe întuneric, şi o vom face uşor, pasional şi apoi tare şi... Aşa e dimineaţa. Fiecare la biroul lui, la afacerea lui, avem şi una împreună dar ne-am mai făcut un bussines separat ca să nu ne sufocam unul cu celalalt, tu să-ţi iei maşini, eu pantofi şi să nu vă gândiţi că ne-am plictisi dar vrem să ni se facă cât mai dor de noi  încât în momentul revederii, să fie atat de mare flacara,  să se producă o explozie. Te mai cerţi cu secretara, eu cu secretarul şi ne scriem câte un mesaj cât de bun ar fi un masaj în doi, doar noi, în clipa aceea. Ador sentimentul când acasă, pe terasa de la casa aceea de pe plajă, unde pe măsuţa din mijloc, eu te aştept fiindcă am programul mai scurt, cu un pahar de vin roşu şi un mic ...

NU am cum sa  nu impart cu voi asa ceva. Alte cuvinte nu-si mai au rostul so enjoy it!

A trecut vremea de cand stateam la scari la TNB Au trecut anii insa altii au ramas pe aceleasi filme Cand ei nu stiu cum e sa le daruiesti un buchet de lalele. Am ajuns la Universitate unde vad fel si fel de vieti ratate Si acum ma uit la aceste marionete cu picioare inalte Nu! Sunt clovnie cu ele inalte, Oameni marionete, mare altitudine Lucururi ce ma sperie de moarte.   Stiu ca ei incearca sa ne dea zambete Cu baloane colorate in diverse forme malformate Dar mie imi aduc temeri curate! Ma urc in unu trei sapte Si gandul meu pleaca departe. *In casti rula: