Încep să-mi pun întrebarea asta, la ce mai sunt bune cărțile , când acum avem internetul care este plin de informații. De la fel și fel de războaie până la cel mai trăznit tratament medical. Asta dacă știm ce și cum să căutăm, după părerea mea. Dar sunt convinsă că Check-In`urile sau statusul de relație sunt mai importante decât să învățam despre ceea ce ne înconjoară și despre ce se întâmplă în lumea asta. Partea tristă ar fi că nu mai sunt folosite cărțile deloc nu pentru că avem internet și putem construi o bază a culturii noastre (nu spun să eliminăm de tot foile pline de învățături, pentru că sunt convinsă că nu avem chiar TOTUL pe magicul Google) ci pentru că ne pierdem dezinteresul de a învăța, de a ne antrena memoria. Cititul este cel mai bun exercițiu pentru memorie.       Puteți să citiți Cancan-ul, Libertatea și ce alte ziare de top mai sunt, dar să nu vă limitați doar la ele. E ok să știi ce a mai făcut Prigoană cu Bahmu, ce-a mai declarat Bia...

Intorcandu-ma in seara asta acasa, din vizita pe care am planuit sa o fac dragilor mei nasi, de care mi-era tare dor, putin inghetata ca am asteptat cam mult la tramvaiul 21, am observat un lucru nu tocmai nou. Cum noua, oamenilor de rand, ne place sa fim rai cu orice ocazie primita. Voi dezvolta putin, daca nu va suparati. S-a urcat un tanar, undeva dupa Obor, in acest tramvai, cu un articol care a fost scris intr-un anumit ziar, acesta era lipit pe un carton, iar randurile relatau povestea lui trista. Evident noi calatorii, nu eram in stare sa citim tot ce scria acolo, asa ca el a inceput sa ne povesteasca drama prin care trece, cum ca, mama lui a murit de cancer, el sufera de o boala ( nu-i mai retin numele ) si impreuna cu fratii lui se chinuiau sa traiasca pe drumuri, fiind evacuati din casa in care locuiau. Adevarata sau nu , relatarea/realitatea mi s-a parut foarte dura si greu de digerat, lasand fiecare om din acel tramvai, sa decida daca-l va ajuta sau nu pe povestitor....